Cineva spunea că învățătorii au trei iubiri: iubirea de a învăța, iubirea față de elevi și iubirea de a le aduce pe cele două împreună. Ana - Maria Zbanț este învățător de 25 de ani, iar de 21 de ani face zilnic naveta. Iubește copiii cei mici și susține că acum nu îi mai este greu să parcurgă zilnic aproape 20 kilometri.
-De câți ani sunteți învățătoare?
Sunt învățătoare la Școala Gimnazială ,,Petru Şuşter'' Costești. De la 19 ani sunt învățătoare, dar nu am fost de la început titulară aici. Dar am 21 de ani aici în sat, sunt fiica satului (râde), pe cuvânt, i-am asimilat aproape. Eu sunt din oraș și fac naveta din 1998, sunt ca de-a lor.
-A fost meseria pe care v-ați dorit-o dintotdeauna?
Da, de când eram mică și mă jucam cu păpușile, scriam pe șifonierul din cameră și luam bătaie de la mama că ștergeam cu buretele de la baie și asta e. Chiar îmi place și chiar mi-am dorit, nu mă vedeam făcând altceva. Nu știu să fac altceva.
-Cât de greu este să faceți naveta?
Nu pot să spun că e ceva greu, eu m-am obișnuit, mi se pare că așa trebuie să fie. Când făceam naveta cu autobuzul poate era orarul, dar acum fac naveta cu colegele mele cu mașina și am libertatea de mișcare. Prima dată am fost titulară la Școală Primară nr 3 Costești care era la 3 kilometri de unde mă lăsa autobuzul, pe vremea aceea făceam naveta cu autobuzul. Deci trei kilometri mergem pe jos dimineața, trei kilometri la amiază, cu cizme din cauciuc, nu știu dacă știi ce înseamnă asta. Ajungeam, na, 3 kilometri nu îi faci într-un sfert de oră, deci iernile și toamnele erau groaznice. Drumul era vai de steaua lui. 9 ani am lucrat acolo mi-am dat gradele didactice II și I. Dar eu eram mai tânără, priveam lucrurile altfel. Acum fac 44 de ani, dar știi cum e, altfel abordezi lucrurile la 20 de ani. Acum mi-ar fi greu să mă duc iarăși la 3 kilometri pe jos, nu cred că m-aș duce.
-Cum arată o zi din viața unei învățătoare?
Ca și la tine aproape ( râde). Mă trezesc, fac cafeaua, la 7:30 mă pornesc și program normal. După aceea acasă, vii, corectat caiete cu teme, pregătit teste, făcut o mie și o sută de hârțoage inutile.
-Cum ați caracteriza generația de astăzi?
Cei de la țară sunt mult mai cu bun simț, copiii sunt la fel, nu contează generațiile. Oricum sunt mai deschiși, sunt mai dezinvolți, dar cred că este aceeași dorință de cunoaștere. Singura diferență pe care o văd eu, este că sunt mai cu bun simț, încă.
-Cum reușiți să-i țineți atenți la ore?
Eu așa cum sunt aici cu tine, așa sunt și cu acela dacă vine să mă întrebe ceva, așa sunt și cu ei. Trebuie să îi iubești, să îi asculți, știi ce mult au nevoie să îți spună ce și cum se întâmplă. Trebuie să îmbini blândețea cu fermitatea pentru că până la urmă tu trebuie să îi înveți ceva, nu? Ei nu o să țină minte problemele cu metoda grafică, unitățile de măsură dar o să țină minte cum s-au simțit la școală și cum era doamna lor. Era apropiată, era caldă. Cred că asta e important. Și știi ce îmi place el mai mult la dânșii? Îmi spun, „Doamna eu vreau să vin la școală”. Asta e o chestie, super. Nu știu dacă neapărat vor să vină la școală neapărat că să îmi arate temele că și le-au făcut integral, dar ei vor să vină la școală să vadă ce mai învățăm, ce mai facem, ce se mai întâmplă. Cred că asta e, trebuie să îi atragi, să îi asculți, să îi iubești. Nu e o baghetă magică, totul ține să-i asculți. Cred eu, după 25 de ani.
- Mai țineți legătura cu foștii elevi?
Știi cum, până la clasa a VIII-a pentru că ei învață tot la școala asta unde predau eu în continuare, ei vin la mine. Să îmi ceară cărți câteodată mai vin, câteodată să îmi mai spună câte o problemuță cu iubi, cu așa, cu unii cu care am avut relații mai strânse. Dar după aceea când pleacă la liceu, chiar nu mai țin legătura. În schimb cu Facebook-ul ăsta de când mi-am făcut pagină, prima dată când mi-am făcut pagină și m-au revăzut „Vai, doamna, ce frumoasă sunteți, nu au trecut anii peste dvs”! Ei, normal că mi-a crescut stima de sine, nu”?
(râde)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
