Un grav accident a avut loc sâmbătă. Autoritățile au intervenit de urgență.
Din primele cercetări de la fața locului, se pare că Vlad G., șoferul unui autoturism Mitsubishi nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a derapat și a intrat pe trotuar. Pe trotuar, în acel moment, se aflau trei tineri, dintre care, unul nu a mai reușit să se ferească și a fost izbit de mașină.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, care a preluat victima și a transportat-o de urgență la Spitalul Municipal Dorohoi.
Potrivit cadrelor medicale, în urma impactului, Cezar P., în vârstă de 16 ani, a suferit multiple traumatisme, cu fractură bilaterală membre inferioare și suspect de fractură de bazin. Aici, a fost solicitat un echipaj medical de urgență cu medic de la Botoșani, pentru transportul pacientului la Spitalul Județean, scrie Dorohoi News.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările la fața locului pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și aplicarea măsurilor procedurale.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024