Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, sâmbătă, pe timpul unor zboruri de antrenament efectuate deasupra localităţii Frătăuţii Vechi din judeţul Suceava, incident în urma căruia unul dintre piloţi a decedat, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Momentul în care cele două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer a fost filmat de un martor.
În imagini se poate observa cum cele două avioane zboară în tandem. La un moment dat, avionul de deasupra face o manevră de răsucire. Aripa atinge avionul aflat doar puțin mai jos. Cele două avioane cad simultan și se izbesc violent de sol. În urma impactului, pilotul Cornel Marinescu a murit, iar pilotul Sorin Bochiș a fost grav rănit.
Mitingul aviatic de la Suceava pentru care se antrenau cei doi a fost anulat.
Pilotul rănit se numește Sorin Bochiș, are 53 de ani și peste 10.000 de ore de zbor. Cel care a decedat este Cornel Marinescu, informează Realitatea. Acesta avea 60 de ani și o experiență vastă de mii de ore de zbor. La un moment dat, Marinescu a făcut parte din formația de acrobație Hawks of Romania. Cazul este acum anchetat de către procurori și specialiști.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024