Bucureştiul este pe locul 263 din 323 de oraşe europene în ceea ce priveşte calitatea aerului, relevă un clasament publicat joi de Agenţia Europeană de Mediu.
Oraşe din Suedia, Finlanda şi Portugalia sunt pe primele locuri, având cel mai curat aer.
”Politicile de reducere a poluării au dus la îmbunătăţirea calităţii aerului în Europa de-a lungul ultimilor 30 de ani. Totuşi, în unele oraşe europene poluarea încă prezintă riscuri pentru sănătate”, potrivit unui comunicat al agenţiei citat de News.ro, care invită cititorii să vadă care a fost calitatea aerului în oraşul lor în ultimii doi ani şi să o compare cu cea din alte oraşe din Europa.
În clasament, oraşele sunt ordonate de la cele cu aerul cel mai curat, la cele mai poluate, criteriul fiind poluarea cu particule în suspensie.
Pe primele locuri în clasament se situează Umea (Suedia), Tampere (Finlanda), Funchal (Portugalia), Talinn (Estonia), Bergen (Norvegia), Uppsala (Suedia), Narva (Estonia), Salamanca (Spania).
Pe ultimele poziţii sunt oraşele Vicenza (Italia), Slavonsky Brod (Croaţia), Cremona (Italia) şi Nowy Sacz (Polonia).
Clasamentul include date şi din Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Botoşani.
Cel mai bine plasat este oraşul Botoşani, unde calitatea aerului este considerată moderată, oraşul fiind plasat pe locul 223 din 323 de oraşe.
Bucureştiul este pe locul 263 - indicatorul referitor la particulele în suspensie fiind 16,4 în condiţiile în care oraşul de pe prima poziţie din clasament are 3,7 - Timişoara este pe locul 267, iar Braşovul este pe locul 273, toate trei considerate cu o calitate slabă a aerului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024