Ancheta săptămânii
Afacerea Primăria veche : Cum să cheltui peste 20 de miliarde pentru o lucrare licitată cu vreo 9 miliarde

Sediul Primăriei din Piaţa Revoluţiei a fost inaugurat la patru ani de zile de la începerea lucrărilor, mult peste perioada estimată iniţial. Nu doar timpul cu reabilitarea clădirii a trecut mult peste ceea ce se stabilise iniţial. Municipalitatea a alocat iniţial doar vreo 900.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor. În final s-a ajuns să se cheltuie peste 2 milioane de lei şi nu numai din bugetul instituţiei. Cum a fost posibil aşa ceva?

Sala de sedinte

S-a încercat anularea licitaţiei

Modernizarea clădirii a fost scoasă la licitaţie în 2006. Proiectantul, SC Nord Proiect SA, a estimat valoarea investiţiei la circa 1,8 milioane lei. Totuşi, în urma licitaţiei, lucrarea a fost adjudecată de SC Victor Construct SRL cu numai circa 900.000 de lei. Romulus EramRomulus Eram, actual director general al firmei care a întocmit proiectul, pe atunci viceprimar, a solicitat anularea licitaţiei. „Punctul meu de vedere a fost să renunţăm la licitaţie, să căutăm o valoare mai apropiată decît valorile stabilite prin proiect. Şi am rămas că «dom’ne, dacă acesta şi-a asumat responsabilitatea că face pe valoarea aceea mică să-l lăsăm să facă cu valoarea cea mai mică»”, ne-a declarat Romulus Eram, potrivită căruia decizia finală ar fi aparţinut primarului.

Primăria a suplimentat suma alocată iniţial

Cum s-a ajuns totuşi de la 900.000 de lei la peste 2 milioane de lei? Conform actualului consilier municipal, pe parcursul derulării investiţiei s-a descoperit că sunt necesare mai multe operaţiuni care iniţial nu au fost prevăzute. Astfel, tavanele au fost schimbate în totalitate, iar la ziduri s-a depistat în urma decopertării că au în compoziţie mult stuf şi paiantă. „În momentul în care expertul a făcut o evaluare nu a luat în calcul şi componentele rezultate din dezafectarea unor elemente de structură şi cînd am dat jos tencuiala au apărut tot felul de surprize. Iar pe lîngă astea s-au mai făcut şi modificări pe parcurs, s-a schimbat funcţionalitatea foarte mult, au apărut recompartimentări de spaţii prin crearea acelor funcţiuni aferente şefilor din Primărie”, a mai afirmat Romulus Eram. Repartizarea spaţiilor, mai ales la etaj, a fost modificată şi la o bună parte dintre birouri s-au amenajat şi toalete care iniţial nu existau, astfel ajungîndu-se să existe şi un WC cu balcon. Astfel s-a ajuns la o primă majorare considerabilă a alocaţiei iniţiale de fonduri. „Legea dă voie ca din lucrările care nu au fost prinse iniţial şi au apărut pe parcurs să se suplimenteze fondurile cu pînă la 50%”, a explicat fostul viceprimar.

A dat şi CNI bani

Apoi, a intrat pe fir şi Compania Naţională de Investiţii. În urma demersurilor efectuate de reprezentanţii municipalităţii, CNI a alocat în urmă cu doi ani 713.000 lei, fără TVA, tot pentru sediul vechi al Primăriei. Nu s-a mai organizat o nouă licitaţie, lucrarea fiind atribuită direct prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare firmei care cîştigase licitaţia organizată de Primărie. Astfel, pentru renovarea clădirii au existat de fapt două contracte, unul cu Primăria care a vizat în principal recompartimentarea şi reamenajarea şi un al doilea cu CNI pentru consolidare. „S-a ajuns la 20 de miliarde pentru că am avut şi partea de consolidare de la CNI, iar restul au fost suplimentări la lucrări care nu erau prinse, dar erau finisaje sumare la toată Primăria şi era păcat să nu fie executate pentru că este o clădire reprezentativă pentru Botoşani şi de aceea s-a ajuns unde s-a ajuns”, ne-a spus viceprimarul Cătălin Alexa.

Primaria Botosani

Nebuloasă de la curenţii slabi, alţi bani cheltuiţi

2 milioane de lei nu este însă suma totală a investiţiei, ci doar cea de construcţii-montaj. Alţi în jur de 250.000 de lei s-au cheltuit pentru instalaţia de curenţi slabi, care, pur şi simplu, nu a fost prevăzută în proiectul iniţial. De ce? Exista de prin 2004-2005 un proiect de amenajare a acestor instalaţii, iar la Nord Proiect, ştiindu-se de existenţa acestuia, nu s-a mai introdus în proiectul de reabilitare a imobilului şi operaţiunile referitoare la aceşti curenţi slabi. Cînd lucrările s-au apropiat de final s-a constatat însă că vechiul proiect nu prea mai este valabil deoarece clădirea a fost reamenajată şi recompartimentată. În consecinţă, s-a organizat o nouă licitaţie pentru cablajele de internet şi telefonie care a fost cîştigată de o firmă de profil şi s-au mai cheltuit alţi 250.000 de lei.

Urban Serv cumpără candelabrele…

candelabreDar cheltuielile generate de modernizare nu s-au oprit nici măcar aici. Efortul financiar a fost susţinut inclusiv de societăţi subordonate Consiliului Local. Printre bunurile achiziţionate pentru imobil s-au aflat şi şase candelabre furnizate de o firmă controlată de omul de afaceri Mihai Debeli. Unul a fost montat în holul de la intrare, două în cel de la etaj, altele două în sala de şedinţe a Consiliului Local, iar celălalt în biroul primarului. Au costat circa 70.000 de lei, iar cheltuiala este suportată de societatea de salubrizare a oraşului, pe motiv că Primăria nu mai poate efectua astfel de achiziţii în urma deciziilor de restrîngere bugetară adoptate de Guvern. “Le-am cumpărat noi, le-am dat lor în custodie şi ei o să ne dea banii cînd o să aibă posibilitatea să ne plătească. Deci, noi le-am cumpărat fiindcă ei în momentul respectiv nu aveau posibilitatea să le cumpere”, ne-a declarat Gheorghe Pricopi, directorul general al SC Urban Serv SA. Custodie înseamnă juridic că societatea a depozitat bunurile la Primărie şi, ca atare, nu primeşte nici un ban pentru asta.

… Iar Locativa ia mobilierul

Schema a fost aplicată şi în cazul mobilierului. Pentru sala de şedinţe s-a apelat la obiecte din lemn masiv de stejar. Nici acestea nu sunt însă plătite de Primărie, ci de societatea Consiliului Local care se ocupă cu administrarea fondului locativ. Mobilierul este produs de o firmă din Iaşi şi asemenea candelabrelor este dat în custodie municipalităţii. Directorul general al SC Locativa SA evită însă să dezvăluie cîţi bani se plăteşte pe mobilierul destinat Primăriei. „Deocamdată Locativa nu a cumpărat nimic, cînd îmi decontează o să văd”, a afirmat Florinel Gornea. Cum a făcut societatea rost de bani pentru mobilierul municipalităţii? „Am renunţat la cîteva lucrări la care, chiar dacă nu făceam chestia asta, tot nu reuşeam să le fac”, a explicat Gornea.

Etajul şefilor

WC cu balconAdunînd partea de construcţii montaj cu cea de instalaţii pentru curenţii slabi şi eforturile financiare ale celor două unităţi ale Consiliului Local se ajunge la o cheltuială totală ce trece de 2,3 milioane de lei. Şi asta doar pentru aproximativ 50 de angajaţi deoarece, la etaj de exemplu, s-a preferat să se extindă considerabil cabinetele şefilor din Primărie, astfel încît nu prea a mai rămas loc şi pentru funcţionari. Practic, la etajul clădirii îşi desfăşoară activitatea doar primarul, viceprimarii, secretarul, city managerul şi secretariatul Consiliului Local. Mai mult, deşi la inaugurare Cătălin Flutur declara că s-a renovat clădirea şi pentru că poate deveni un obiectiv turistic, s-au pus poliţişti comunitari la intrare care foarte greu dau dreptul cuiva să urce la etajul şefilor. La parter au birouri directorul economic şi compartimentele de resurse umane, contabilitate, de informare pentru cetăţeni, juridic, buget-finanţe, administrativ, informatică şi registratură. Angajaţii de la Casa Cărţii vor rămîne în continuare acolo, tot aşa cum o parte dintre funcţionarii de la sediul din strada Poştei vor lucra mai departe în acel loc.

Sergiu BĂLĂŞCĂU

Cea mai grea boală pune stăpânire pe botoșăneni, tot mai mulți oameni mor în spitale, motivele sunt (ne)cunoscute  
Auzim adeseori în jurul nostru cuvântul cancer și ne înspăimântă. Oricât ne-am feri să recunoaștem. Ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla, suferim deopotrivă atunci când cineva drag este diagnosticat cu această boală grea și ne vin în minte o mie de întrebări care nu-și găsesc totdeauna răspuns. Un lucru este cert: tot mai mulți botoșăneni aud acest diagnostic dur din partea medicilor.
Clubul care a rupt lumea în două: scandal de la Primărie până la conducerea Poliției – Se aude pe o rază de 1 kmVIDEO & GALERIE FOTO
Deschiderea unui club într-una dintre cele mai mare comune ale județului a provocat un scandal care a ajuns până la Primărie, Consiliul Local și conducerea Inspectoratului Județean de Poliție. Iar disputele sunt departe de a se fi încheiat chiar și după ce autoritățile au fost sesizate și au dezbătut problema.
Afacerea GARAJUL de la Botoșani: Țepe imobiliare pe terenurile statului, oferte care depășesc și 10.000 de euro
Site-urile de profil sunt pline de anunțuri de vânzare a unor așa-zise proprietăți considerate de marea masă a fi chilipiruri. În general, vânzătorii vor să scape de o serie de proprietăți pentru care anual trebuie să scoată din buzunar sume consistente, mai puțin accesibile botoșănenilor care trăiesc la nivel mediu.
Botoșaniul câștigă războiul cu asistații sociali dar primarii (nu) mai au cu cine să muncească – TOPUL comunelor fără puturoși
În urmă cu câțiva ani, Botoșaniul era printre județele fruntașe când venea vorba despre statistici cu privire la asistații sociali. Între timp, lucrurile s-au schimbat iar la nivelul județului vorbim doar de aproape 3.200 de botoșăneni care primesc bani de la stat și nu muncesc.
Partidul SPERANȚĂ de la Botoșani secretizat de persoane acuzate de „legături pesediste”, noul lider REFUZĂ dialogul cu mass media
Tandemul politic aflat pe val prin prisma rezultatelor alegerilor europarlamentare a fost Alianța 2020 USR – PLUS, o uniune de partide care promitea schimbarea și insufla speranță. USR, un partid care aduce nume noi și cu CV-uri importante în propriile domenii de activitate. PLUS, partidul înființat de ex-premierul tehnocrat care „nu a fost lăsat” să ducă România spre progres.
Pensionarii de lux ai județului Botoșani, mii de lei intrate în casă lună de lună, case de vacanță, votanții lor TRĂIESC cu câteva sute de lei
„Ban la ban trage și păduche la păduche” spune o vorbă din popor și cât de luminată i-a fost mintea celui care a spus-o cel dintâi, de-a rămas exemplu și azi. Pentru că trăim vremuri în care păduchii sunt tot unii lângă alții, iar cei cu bani, delimitați de aceștia pe care-i detestă, însă de care au nevoie. La fiecare patru ani.
Șeful educației botoșănene cu „sabia deasupra capului” după ce a fost acuzat că a trimis date FALSE la minister, un alt „general” a fost deja demis
Se prea poate ca abia acum social democrații botoșăneni să încerce să-l înlăture din funcție pe inspectorul școlar general, Gabriel Hîrtie, considerat în trecut un apropiat al Mihaelei Huncă. Cum predecesoarea sa a părăsit barca PSD pentru Pro România, postul de șef al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) ar putea fi râvnit de altcineva.
Final de anchetă în scandalul prefect – Nicuță din Palatul Administrativ: filmul incredibil al disputei, apar dezvăluiri despre ședințe la PSD
Disputa dintre prefectul Dan Șlincu și fostul director adjunct al SC Urban Serv SA, pornită de la un loc de parcare din Piața Revoluției, s-a terminat nedecis. Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani a finalizat cercetările în dosarul constituit în luna ianuarie emițând ordonanță de clasare pentru plângerile depuse de ambii combatanți.
Un botoșănean cu cetățenie americană acuză un paznic de la ”Mavromati” că i-a agresat fetița pentru că vorbea cu mama ei pe FaceTime – VIDEO & FOTOGALERIE
Evenimentul regretabil a avut loc pe holul Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati în dimineața zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019.
Baronii PSD de Moldova sparg Regionala de Drumuri, Botoșaniul rămâne iarăși de căruță
În timp ce de mai bine de doi ani anunță iminența demarării investiției la drumul Botoșani – Târgu-Frumos fără ca măcar să fie în stare să atribuie contractul, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au în realitate cu totul alte preocupări: reorganizarea unității în teritoriu.
5 lei X 2 declarația unică!!! O firmă de apartament vinde fișe fiscale în sediul Finanțelor, contribuabilii constrânși să le cumpere
O afacere cu declarații fiscale înflorește chiar în sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) fără ca vreun reprezentant al instituției, dintre toți cei contactați de Botoșăneanul, să poată explica ce se întâmplă acolo. Contribuabilii ajung să plătească pentru formulare care ar trebui oferite gratuit de Statul Român.
Tânăr de 18 ani OMORÂT cu mașina de un șofer băut: Mama își plânge fiul și cere 50.000 de euro pentru viața lui
Mihai Boariu avea doar 18 ani și toată viața înainte. Destinul lui însă s-a frânt brusc într-o nefastă noapte de 12 aprilie 2015, când a fost călcat de o mașină. A lăsat în urmă părinți îndurerați și o comunitate întreagă șocată de ceea ce s-a întâmplat.
Peste 400 de botoșăneni au luat bani frumoși pentru alegeri fără să miște un deget
Cele peste 900 de voturi obținute de UDMR nu reprezintă singura ciudățenie a alegerilor europarlamentare de la Botoșani. Scrutinul din 26 mai a avut parte și de un aspect financiar greu de explicat și care a presupus o cheltuială importantă din partea statului.
Șoferii, singurii vinovați! Nici măcar o amendă în doi ani pentru gropile din drumuri care pun în pericol viața oamenilor – DOCUMENT
”A încercat să evite o groapă”, ”din cauza stării proaste a carosabilului”, ”ca urmare a unei porțiuni de drum fără asfalt”, sunt doar câteva formulări din zeci sau poate chiar sute de articole din presă referitoare la cauzele producerii unor accidente. Deși într-o mulțime de evenimente rutiere starea proastă a drumurilor reprezintă un factor determinant în producerea acestora, responsabili în final sunt doar șoferii. Iar acest lucru este confirmat chiar de către Poliția Română.
ASFALT pentru primarii „la putere”, GROPI pentru aleșii din opoziție – CERC politic vicios cu împărțeala banilor la drumuri, Dorohoiul ia aproape tot
Cu PSD la guvernare, în județul Botoșani polul de atragere de fonduri, guvernamentale mai ales, pare să fie cel de-al doilea municipiu al județului. Primarul Dorin Alexandrescu de la Dorohoi, pe lângă sumele de la bugetul de stat de care beneficiază frecvent, s-a luptat și pentru a avea oameni pe funcții cheie, de la directori de instituții până la prefect.
Marea trădare roșie: Primari și directori PNL la conferința PSD. Afaceriști de calibru la ședința cu Dragnea - GALERIE FOTO
Conferința județeană a PSD Botoșani desfășurată vinerea trecută în prezența capilor naționali ai partidului, în realitate un miting electoral pentru alegerile europarlamentare, s-a dorit a fi și o demonstrație de forță a social-democraților în preajma scrutinului din luna mai.
Copiii cu valiza în mână așteptați la muncă, concurs cu salariu atrăgător la Primăria Botoșani, n-a venit nimeni
Odată deveniți majori și fără intenții de a învăța la o facultate, copiii care au fost în sistemul de protecție al statului se trezesc în stradă, cu valiza în mână și cu o lume mare care abia așteaptă să-i înghită. Dacă în familiile normale, majorii au parte în continuare de susținerea părinților, orfanii statului trebuie să se descurce singuri.
Circul foamei de la Botoșani LOVEȘTE și în copii: 8 ani de bătut pasul pe loc, bucăți din școli ajung ruine și aproape cad peste elevi – GALERIE FOTO
Patru ani în care municipiul Botoșani a avut primar PSD (Ovidiu Portariuc 2012 - 2016) și Consiliul Local într-o bună parte a timpului a fost majoritar PNL - PDL (odată cu destrămarea USL-ului). Următorii patru ani a avut loc rocada politică, primarul a devenit liberal (Cătălin Flutur), iar Consiliul Local este al PSD-ului. Vara viitoare se vor împlini opt ani în care și-au pus piedici unii altora, s-au stopat proiecte mai mici sau mai mari pentru Botoșani, iar lupta a fost una aproape exclusiv politică și mai deloc pentru botoșăneni. Opt ani în care nu s-a întâmplat ceva notabil.
RADIOGRAFIA unui județ sărac… dar fudul: Numai 1 din 4 botoșăneni merg la muncă, restul ajung slugi la străini, iar statul își omoară fabricile
1 din 4 botoșăneni apți de muncă merg la serviciu în prezent la Botoșani. Este drept, mare parte dintre oamenii aflați în floarea vârstei care pot munci, o fac, dar în alte țări. Iar cei rămași sunt fie copii, fie pensionari sau bolnavi. Și botoșănenii care pur și simplu NU vor să muncească, în ciuda văicărelilor, de pe rețelele de socializare mai ales.
Alegerile de la Corpul Polițiștilor ANULATE după contestația unei femei subcomisar, mare șef din Poliție AMENDAT
După un proces început în urmă cu un an și trei luni, Tribunalul Botoșani s-a pronunțat marți, 26 martie 2019, în dosarul privind alegerile desfășurate la Corpul Național al Polițiștilor (CNP) Botoșani și a hotărât anularea scrutinului.
Nimic din ce intreprinde echipa celui se flutura prin biroul de primar nu e curat.Avem de a face cu un clan( ce se invarte cu salarii nerusinate si afaceri la Primarie,Termica,Urbanserv,Locativa,Nordproiect...) intepenit in autoritatea locala,priceput sa bage mana in buzunarele cetatenilor prin mariri anuale de taxe si impozite scotandu-le ochii cu floricele,festivaluri si fanfara de promenada.
6 septembrie 2010, 14:18
...si asta nu e tot! Poate continuati articolul cu investigatii la domiciliul edililor. o sa vedeti acolo de cateva ori mai multe achizitii de mobilier , candelabre si renovari totale a proprietatilor imobiliare ale acestor edili si sefi de societati subordonate , cu materiale incluse pe devizele de la Primarie. diferenta este un pic mai mare decat dublu la care se adauga asa zisa custodie. Dar custodia de acasa e in deviz. Cine poate verifica, primarul cununa seful politiei, directorii au fost la nunta cu darul .....s.a.m.d.
6 septembrie 2010, 13:27
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Nu știu cine o să fie prefect. E clar că nu știu cine o să fie prefect. Dar cred că nu e un lucru simplu să fii prefect.  Este bine, indiferent de relațiile personale pe care le am cu cineva în momentul de față, cred c ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
18 octombrie 2019
EUR
Euro
4.7556 lei
USD
Dolarul SUA
4.2732 lei
CHF
Francul elveţian
4.3243 lei
GBP
Lira sterlină
5.5125 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9319 lei
XAU
Gramul de aur
204.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4380 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9202 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2526 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6366 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.