Ancheta săptămânii
Clădirea cu două instituții în interior pasată între miniștri botoșăneni! Pesediștii și-au arătat mușchii și au „omorât” un proiect de modernizare

Marius Budăi și Raluca Turcan. Doi botoșăneni care au reușit, datorită partidului, să acceadă în funcții de miniștri. Ambii la același minister, cel al Muncii.

Budăi a luat clădirea de la AJPIS și a dat-o la ”Pensii”, Turcan a luat-o de la ”Pensii” și a dat-o la AJPIS

 

Primul amintit, Marius Budăi a plecat din postura de deputat, după ce înainte fusese director la Casa Județeană de Pensii Botoșani (CJP). Nu și-a uitat ultimul loc de muncă, pentru că unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut după ce a ajuns ministru al Muncii, în 2019, a fost să transfere clădirea din centrul orașului, din administrarea Agenției Județene de Inspecție și Prestații Sociale (AJPIS), către CJP.

 

A fost practic o demonstrație de „mușchi politici” pentru că, în realitate, acest transfer de administrare a clădirii a stopat un proiect de reabilitare început de AJPIS. Recent, ministrul Raluca Turcan a revenit și a inițiat un proiect de hotărâre de Guvern prin care imobilul să treacă la administratorul inițial.

 

„Clădirea a fost construită cu bani de la bugetul de stat de Direcția Muncii, iar AJPIS e fosta Direcție a Muncii. Casa de Pensii este 100% finanțată, atât salarii cât și material, de către CNPP din bugetul asigurărilor sociale. Nu au treabă cu ministrul Muncii, ci cu președintele Casei Naționale, din punct de vedere funcțional este la același nivel ca ministrul, ordonator principal de credite. Și trebuie să se preocupe de copiii lui și să le asigure tot ce au nevoie. Ministrul Muncii este ordonator principal de credite, al nostru, al AJPIS și al celor de la ITM și trebuie să ne asigure condiții de funcționare”,

 

Sebastian Tocariu, director executiv AJPIS

 

Cu alte cuvinte, Marius Budăi, în calitatea sa de ministru al Muncii, ar fi trebuit să gândească strategic și spre binele oamenilor care lucrează în respectiva clădire.

 

„Prin Avizul nr.247/07.02.2014, Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Muncii a avizat favorabil documentația pentru reabilitarea acestei clădiri și din suma de 1.795.086 lei aprobată din bugetul de stat, până la aparitia H.G. nr.508/2019 au fost cheltuiți 596.835 lei, dar prin schimbarea administratorului lucrările au fost sistate și reabilitarea nu a fost finalizată”,

 

Se arată în nota de fundamentare a proiectului inițiat de Raluca Turcan

 

*fostul ministru, Marius Budăi, se află în concediu de odihnă și nu a răspuns la telefon pentru a-și exprima un punct de vedere față de această situație. A transmis un mesaj pentru a se interesa despre subiectul discuției, la care nu a mai răspuns nici până la acest moment. 

 

Marea realizare de când a revenit clădirea la Casa de Pensii: s-a reparat liftul la care cetățenii NU au voie să ajungă

 

Directorul Casei de Pensii care l-a înlocuit pe Marius Budăi pe funcție a fost (și este în continuare) social-democrata Cristina Anton. Cea care a interzis accesul publicului la birourile funcționarilor și care a bifat o realizare din postura de administrator: a reparat ascensorul la care cetățenii NU au acces.

 

„Nu are niciun beneficiu administratorul, din contră, are mai multe obligații. Dar, în momentul când am preluat clădirea, noi am reparat liftul. A venit pandemia, nu a mai fost utilizat, dar acum se folosește de către funcționarii de la arhivă”,

 

Cristina Anton, director executiv CJP

 

 

Clădirea a revenit în administrarea AJPIS, motivat de faptul că activitatea acestei instituții a crescut cu 43% prin preluarea atribuțiilor menționate în Decretul – lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

 

Proiect de modernizare blocat de joaca miniștrilor cu clădirea

 

Pentru asta, AJPIS are nevoie de spații în plus pentru preluarea dosarelor depuse în conformitate cu prevederile actului normativ menționat mai sus, însă a primit doar un ghișeu și acces pe ușa din spatele clădirii.

 

„Noi întotdeauna am fost deschiși, am program afișat și cât suntem noi la serviciu publicul are acces acolo. Pe ușa din spate, atât cât mai am putut și noi, că na...”, explică situația Sebastian Tocariu, care mai spune că după transferul clădirii înapoi la AJPIS va continua proiectul de reabilitare care a fost întrerupt în 2019 când, „dacă s-a făcut mișcarea aia, a rămas proiectul în aer”, iar asta după ce a schimbat deja acoperișul și instalația electrică.

 

„Vreau să încercăm acolo să funcționalizăm. Și asta a fost, există un proiect al Ministerului și al Agenției Naționale, vrem să facem un spațiu mai bun de primire al publicului, jos la parter, de asta era și nevoie. Sunt niște planuri frumoase de viitor. Deja am primit mobilier pentru spațiul pe care să-l amenajăm acolo, să facem și o mică sală de așteptare, să mai dăm deoparte plantele alea, că sunt prea multe și așa nu e spațiu”,

 

Sebastian Tocariu, director executiv AJPIS

 

*plantă din holul instituției 

 

Piedici și pentru câteva fotografii din HOLUL instituției 

 

De altfel, Cristina Anton, voit sau pur și simplu din ignoranță, nefiind la curent cu prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a avut o nouă „criză” de șefie recent, când jurnalistul Botoșăneanul a revenit la sediul CJP - AJPIS pentru o serie de fotografii sugestive pentru articolul de față. Șefa Casei de Pensii a fost informată despre intenția de a se fotografia HOLUL instituției (nu o eventuală incursiune în birourile funcționarilor, care și asta ar fi legală, oricum), moment în care a întrebat candid dacă am cerut voie și de la celălalt director, Sebastian Tocariu. 

 

NU există nicio prevedere legală care obligă ziariștii să ceară voie pentru a face fotografii sau pentru a filma în instituții publice.

 

Pentru că acest lucru pus în practică ar însemna spre exemplu ca la o ședință de Consiliu Județean, tot cu caracter public, să cerem voie de la toți cei 33 de consilieri să facem fotografii. Iar la Consiliul Local să cerem permisiunea de la cei 23 de aleși municipali. Sau, de fiecare dată când intrăm în Primărie, Prefectură sau Consiliu Județean să sunăm primarul, prefectul sau președintele CJ pentru a le cere voie să facem fotografii, pe holuri. 

 

Astfel de reguli sunt valabile EXCLUSIV în instituții militarizate, cum ar fi Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau Poliția de Frontieră. În niciun caz la Casa de Pensii. 

 

Revenind la clădire...

 

Clădirea în care funcționează Casa de Pensii și Agenția de Prestații Sociale, cunoscută de botoșăneni ca „fosta direcție a muncii” a fost construită în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii și protecţiei sociale nr.313/1993, și dată în folosinţă prin Procesul verbal de recepţie finală nr.14855/02.11.2000 ca sediu al Direcţiei de Muncă și Protecţie Socială Botoșani, care a primit construcţia în administrare.

 

Și așa a rămas până în 2019 când a ajuns Marius Budăi ministru al Muncii.

 

loading...
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Acoperișul de pe fosta Direcție a Muncii smuls de vânt, a căzut peste mașini – FOTO&VIDEO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Noii șefi de la Nova Apaserv și-au pus în cap să demaște furturile de apă! Angajați în comisia de disciplină, se aduc controlori din alte județe
Legende sau realități, la Botoșani circulă tot felul de povești cu conducte ascunse sub pământ pe care le folosesc ilegal anumiți utilizatori, cea oficială fiind conectată la un apometru pentru care se face plata lunară. Prin aceste tertipuri s-ar umple piscine, s-ar desfășura activități în spălătorii (auto, mai ales) și tot felul de alte lucruri. Și, evident, aceleași voci arată că aceste duble branșamente nu au putut fi făcute fără ajutor de la angajați tocmai din cadrul operatorului de apă și canalizare.
DOCUMENT: Lucrările la Botoșani – Tg. Frumos avizate pe bucăți, mai mult pe partea ieșeană! „Strategicul” nostru din beton lăsat la urmă – FOTO&VIDEO
Asta reiese din documentul de avizare pentru lucrările efectuate la DN 28B Târgu Frumos – Botoșani, fiind dată undă verde doar pentru o distanță de 51,2, din totalul de 71,50 de kilometri. Cel mai mare tronson pentru care NU s-au obținut autorizațiile necesare efectuării lucrărilor este pe teritoriul județului Botoșani.
Fosta casă a PDL-ului, interzisă prin hotărâre la PNL, a început bătaia pe imobilul din buricul târgului – GALERIE FOTO
Strada Teatrului nr.16, undeva în spatele fostului restaurant ”Pod de Piatră”, pe frontispiciul unei clădiri stă scris ”Partidul Național Liberal – Filiala Teritorială Botoșani”.Aleea Maxim Gorki nr.2, în vecinătatea fostei Case a Corpului Didactic, un alt imobil la intrarea căruia este afișată o emblemă generoasă: ”Partidul Național Liberal – filiala Botoșani”.
DOCUMENT Casa tuturor posibilităților: Județul și Municipiul s-au zbătut să cumpere o casă monument care nu era de vânzare și pe care, de fapt, au refuzat să o achiziționeze când au avut prilejul
Se spune deseori că ”România este țara tuturor posibilităților”. Și cum Botoșani face parte din această țară, nu poate constitui o excepție. Mai ales atunci când discutăm despre administrația publică locală.
O fuziune cum n-a mai fost: USR a ras PLUS la Botoșani, o treime dintre delegații de la municipiu sunt rude între ei
”Miercuri și joi, 105 delegați ai filialelor partidelor proaspăt fuzionate USR și PLUS din întreg județul au ales prin vot direct conducerea județeană a USR Botoșani pentru următorii 4 ani”.
Plan secret pus la cale de 6 luni – cum a ajuns Dan Nechifor la 10 voturi de președinția PNL Botoșani
Intrarea prefectului în lupta pentru funcția de președinte al PNL Botoșani s-a făcut pe 27 iunie 2021, în ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile interne. Deși impresia creată a fost aceea a unei decizii luată ”pe ultima sută de metri”, în realitate a fost rezultatul unui plan minuțios pregătit cu jumătate de an înaintea scrutinului.
Noul șef de la ”Apă” a plecat de la ANIF după ce Agenția Națională i-a scos postul de director la concurs, se pregătește un ”liberal pe viață”
Pe 26 mai 2021, cu două săptămâni înainte de ședința consiliului de administrație în care Liviu Ștefan a fost numit director interimar la SC Nova Apaserv SA, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) a scos la concurs posturile de directori de la 13 filiale teritoriale din țară, inclusiv cea de la Botoșani. Examentul începe chiar astăzi.
Jumătate dintre agenții de la Poliția Rutieră reținuți de DNA sunt plini de datorii la bănci, unii nu au nici măcar mașină
O ștersătură sau un grup de trei hashtag-uri, asta se regăsește la rubrica ”venituri din salarii” din declarațiile de avere ale polițiștilor de la Serviciul Rutier reținuți la începutul lunii iunie de Direcția Națională Anticorupție. Mai exact, vorbim strict de subofițerul și cei nouă agenți pentru care DNA a dispus reținerea. Aceștia și-au secretizat veniturile din salarii. Prin lege!
Politica... vaccinului: Județele cele mai sărace și care au votat cel mai mult AUR la parlamentare au cei mai puțini vaccinați, Botoșani e cap de afiș
Harta națională a vaccinării scoate la iveală o coincidență politică și sanitară în care județul Botoșani este unul dintre capetele de afiș. Comparația cu rezultatele înregistrate la alegerile parlamentare arată că refuzul imunizării provine cu precădere din unitățile administrativ-teritoriale în care Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a obținut cele mai bune scoruri electorale.
Loading...
Nu execută doar Primăria! Lichidatorul a vândut de la Termica păcură, țevi, coturi, puncte termice, o cale ferată și o... locomotivă. Și mai are de vândut!
Executarea silită a Primăriei Botoșani în urma proceselor pierdute la Curtea de Apel Suceava cu Cabinetul Individual de Insolvență (CII) Constantin Lulu Dascălu reprezintă cheia de boltă a activității pe care lichidatorul judiciar al SC Termica SA o desfășoară de zece ani la fosta societate de termoficare a orașului.
Cum a ajuns UE să pună umărul la politizarea masivă a concursurilor din România! Candidați secreți, rezultate secrete, a murit și ultima fărâmă de bun simț
Accederea pe tot felul de funcții publice, de execuție sau conducere, a unor persoane susținute politic și fără prea mare pregătire profesională, în cele mai multe dintre cazuri, a devenit extrem de facilă și are loc sub ochii noștri, ai tuturor, într-o semi-transparență care le convine de minune politicienilor, mai ales. 
Aleșii care au luat pandemia în brațe: Pe ”roșu” ședințele erau în sală, pe ”verde” au redevenit online... la ”televizorul cu lămpi”
De un an și două luni aproape toate instituțiile se folosesc fără jenă de situația sanitară pentru a nu permite intrarea publicului în sedii, pentru a bloca accesul la informațiile de interes public și pentru a limita pe cât posibil să dea socoteală populației și agenților economici care le plătesc practic salariile demnitarilor și celorlalți bugetari pentru ceea ce (nu) fac când stau baricadați în birouri.
Și directori, și consilieri: Magnificii de la municipiu care centrează și dau cu capul peste milioane de lei
Miercuri, 28 aprilie 2021, ședință a Consiliului Local Botoșani... Unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi îl reprezintă bugetul pe 2021 de la SC Urban Serv SA. Gabriel Tanasă, chiar președinte de ședință, ia cuvântul și anunță că se abține.
PNL și USR și-au împărțit cu scântei șefia instituțiilor, ”Salvați România” pune mâna pe câteva unități de stat cheie – LISTA
Votarea de către ambii consilieri locali ai Uniunii Salvați România a amendamentului la bugetul orașului prin care s-au suplimentat cu 597.000 de lei alocațiile către Direcția Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA) condusă de liberalul Eugen Țurcanu nu este una întâmplătoare. Opțiunea pro PNL a celor doi useriști survine unei întâlniri tensionate
Loading...
Un botoșănean a dat statul român în judecată după ce a stat nevinovat la pușcărie timp de 3 luni
Acest lucru se întâmplă la aproape 3 ani de când a fost ridicat de pe stradă pentru o faptă de tâlhărie pe care se presupunea că ar fi comis-o.
Voleibalistul, drumarul, d-na de la construcții și inginerul economist de la restaurant – (ne)specialiștii numiți politic să salveze ”Apa” la Botoșani
Târgul PSD – ALDE privitor la compania de apă și canalizare la care Consiliul Județean este acționar principal a fost desăvârșit în prima săptămână din aprilie. Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la SC Nova Apaserv SA a votat completarea consiliului de administrație cu încă patru membri, doi sprijiniți de PSD, iar ceilalți doi de ALDE.
Ședințele secrete ale consilierilor și cele cu fețele ascunse ne-au costat peste un milion de lei într-un singur an
În această lună se împlinește un an de când accesul la ședințele Consiliului Județean și Consiliului Local este zădărnicit tocmai de oamenii trimiși acolo de botoșăneni să le reprezinte interesele. Folosindu-se de pandemie, atât aleșii de la județ, cât și cei de la municipiu respectă parțial sau deloc Codul Administrativ care prevede fără echivoc că întrunirile de plen se desfășoară în regim deschis.
Marea păcăleală a noilor restricții – Situația în Botoșani și România este în realitate mult mai bună decât înaintea alegerilor, noile măsuri sunt contrazise flagrant chiar de cifrele oficiale
Duminică seară, în România au intrat în vigoare noi restricții concomitent cu prelungirea stării de alertă. La jumătatea lunii martie, țara noastră împlinește un an de când se află în stare de urgență sau stare de alertă, iar marea problemă care însoțește noua serie de restrângere a drepturilor cetățenești este că nu are acoperire în situația faptică.
Directorul ar trebui să își oprească singur banii pe statul de plată: Urban Serv refuză să recupereze daunele plătite fostului administrator
Fostul președinte al consiliului de administrație de la SC Urban Serv SA și-a încasat toți banii pe care Curtea de Apel Suceava a decis că societatea trebuie să îi plătească după ce judecătorii au concluzionat că a fost destituit nelegal din funcție.
Bătrânii din azilul CJ-ului tratați cu medicamente și materiale sanitare de 13 bani pe zi
La ședința ordinară a Consiliului Județean care a avut loc pe data de 25 februarie și care, asemeni aproape tuturor celorlalte din pandemie, s-a desfășurat cu încălcarea Codului Administrativ, nefiind publică, pe ordinea zi a fost introdus și un proiect referitor la Căminul pentru Persoane Vârstnice Trușești.
Măi, măi, răi mai sunt pesediștii ăștia. Pe lângă bulevardul amprentat al fluturelui, pe lângă nesimțirea calorică și monumentele funerare de pe pietonal, stângăciile pesediste sunt egale cu zero.Așteptăm o analiză / anchetă jurnalistică despre efectele in timp ale calorizarii orașului. Despre cele peste 10.000 de procese în care au fost târâți botoșănenii. Ce spuneți de asta?
2 august 2021, 12:28
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Niciodată când sunt supărat nu m-am gândit să mă las când eram supărat. Când o duc foarte, foarte bine zic că acum o dau. Pentru că s-ar putea să o ia cineva. FC Botoşani nu are nicio datorie. Din afară am avut cu cineva ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
4.2218 lei
CHF
Francul elveţian
4.5640 lei
GBP
Lira sterlină
5.7704 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8391 lei
XAU
Gramul de aur
240.3568 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2383 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3938 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0732 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3310 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1953 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
13.6 o C
Dorohoi
10.6 o C
Bucecea
12.9 o C
Darabani
10.1 o C
Saveni
11.0 o C
Ştefăneşti
8.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.