Ancheta săptămânii
Spitalul orașului a scăldat lumea fără autorizație și a pus-o de-o ”gaură” fără precedent în buget după o amnezie uimitoare

Ce se întâmplă dacă lucrezi la privat și faci o gafă de vreo 100.000 de euro? Dacă firma e microîntreprindere, ai șanse serioase să o bagi în faliment și să faci toți angajații șomeri. Dacă e o companie de calibru pleci imediat acasă și te alegi și cu un proces prin care patronul umblă ani de zile după tine până își recuperează ultimul leuț. Iar tu ai șanse serioase să ajungi în stradă. Ce se întâmplă însă dacă o comiți tot de vreo 100.000 de euro la o unitate de stat? Nimic! Dar chiar nimic.

18 zile bolnavii s-au recuperat la un spital fără autorizație sanitară

Iar cel mai bun exemplu este ceea ce s-a întâmplat la Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe” subordonat Primăriei Botoșani. Deși pare greu de crezut și de înțeles, reprezentanții unității sanitare au uitat că le expiră autorizația sanitară de funcționare. Și timp de 18 zile fostul spital județean și-a desfășurat activitatea fără patalamaua Direcției de Sănătate Publică (DSP). ”Sfântul Gheorghe” obținuse autorizația de la DSP Botoșani pe data de 5 iunie 2014 și era valabilă timp de un an. Cu 30 de zile înainte de data expirării ar fi trebuit depusă documentația pentru reautorizare, lucru care nu s-a întâmplat. S-a întârziat nejustificat, iar autorizația a fost obținută abia pe 23 iunie 2015.

dsp autorizatie sanitara

”Dacă mă întrebați de ce nu s-a depus...? A fost o scăpare a noastră, nu neapărat a mea. Normal că am și eu vina mea, e responsabilitatea managerului, dar în același timp este și om care se ocupă cu autorizațiile și care nu ne-a adus la cunoștință. Este și scăparea fostei d-ne manager (Gabriela Varzari – n.r., actual director financiar-contabil) și care știa lucrurile astea mai bine decât mine, eu nou fiind venit atunci. S-a întâmplat, când ne-am dat seama, imediat am depus documentația și am luat autorizația, nu-i nimic nelaloc momentan”,

Sorin Radu, manager Spitalul de Recuperări ”Sfântul Gheorghe”.

Niște ”chestii aproape firești” au produs o gaură de vreo 400.000 de lei

sorin raduCum a fost posibil așa ceva nu este prea clar. Sorin Radu, pe atunci director interimar, a dispus efectuarea unei anchete. Salariatul responsabil cu autorizările a explicat că nu are doar aceeastă atribuție, că are o mulțime de alte sarcini și că fiind singur la compartimentul de aprovizionare, era aglomerat și a uitat, ”chestii aproape firești” potrivit managerului.
La fel de firesc, spitalul a pierdut circa 400.000 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru un motiv cât se poate de clar: unitățile medicale nu pot fi finanțate de către CAS dacă nu au autorizație sanitară. Și o spune inclusiv managerul de la ”Recuperare”.

”Pe perioada în care nu ai autorizație sanitară de funcționare, în principiu ți se suspendă contractul cu Casa de Asigurări, ceea ce s-a și întâmplat. Ne-am acoperit, n-am ieșit... vai că nu s-au dat salariile, nu s-au dat medicamentele, adică n-a fost caz de așa ceva, pur și simplu s-a acoperit din restul finanțării. A fost un an bun financiar și avem un contract bun cu Casa, în sensul că... E adevărat că e o pierdere mare, dar...”.

Sorin Radu, manager Spitalul de Recuperări ”Sfântul Gheorghe”.

Sănătatea nu prea e publică atunci când e vorba de autorizația de la ”Recuperare”

silvana tudoracheReprezentanții Direcției de Sănătate Publică Botoșani nu sunt tocmai volubili când se aduce în discuție autorizarea sanitară a Spitalului de Recuperare. Șefa DSP Botoșani a evitat o discuție pe această temă.

”Este problema managerului de aolo, el este responsabil, eu răspund pentru ceea ce fac eu. Nu este foarte greu de obținut autorizația sanitară de funcționare, dovada este și că ulterior au obținut-o”,

Silvana Tudorache, director DSP Botoșani.
Directoarea de la Sănătatea Publică ne-a indicat să discutăm pe această temă cu medicul Ecaterina Chiahaia, care s-ar fi ocupat de autorizarea Spitalului de Recuperare. Joi și vineri ne-am deplasat la sediul DSP Botoșani pentru a sta de vorbă cu doctorița Chihaia, însă de fiecare dată ni s-a transmis că este plecată pe teren. Iar șefa DSP ne-a spus că actele privitoare la autorizarea amintitei unități medicale sunt închise într-un fișet la care nu ar avea acces.

Cum se obține autorizația sanitară de funcționare

Potrivit ordinului 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare documentele necesare pentru solicitarea autorizaţiei sanitare sunt:
    a) cerere;
   dsp botosani b) dosar tehnic, care va cuprinde: planul dimensionat cu structura interioară, dotările necesare desfăşurării activităţii supuse autorizării, prezentarea circuitelor funcţionale, modul de asigurare a iluminatului, ventilaţiei, temperaturii ambiante, schiţa reţelelor de utilităţi sau modul de asigurare a acestora (apă potabilă, apă caldă menajeră, evacuarea apelor uzate menajere şi tehnologice, evacuarea deşeurilor solide şi a deşeurilor periculoase rezultate din activitatea desfăşurată);
    c) dovada de achitare a tarifului de autorizare sanitară.
După depunerea dosarului, o comisie de la DSP efectuează o vizită la fața locului în urma căreia decide dacă acordă sau nu respectiva autorizație.

Casa le-a dat banii, după care i-a cerut înapoi

CAS BotosaniDe ce scriem abia acum, la mai bine de jumătate de an de la ceea ce s-a întâmplat? Fiindcă săptămâna trecută Curtea de Conturi tocmai a finalizat controlul la Casa de Asigurări Botoșani, iar una dintre problemele discutate a fost inclusiv finanțarea de la ”Sfântul Gheorghe”.
Iar varianta conducerii CAS Botoșani nu prea coincide cu aceea a managerului de la ”Recuperări”. Contractul cu spitalul nu s-ar fi suspendat pe perioada în care unitatea medicală nu avea autorizație sanitară de funcționare fiindcă reprezentanții Casei nu ar fi aflat la timp că ”Sfântul Gheorghe” a rămas fără documentul de la DSP. Așa că le-ar fi plătit și cele 18 zile în care spitalul și-a desfășurat activitatea și fără respectivul document. După care ar fi cerut banii înapoi.

”Nu am plătit perioada respectivă. Inițial am plătit-o, după care i-am imputat suma, când am sesizat chestiunea asta. Am oprit din finanțare la sfârșit de an pentru că fiecare unitate spitalicească, are și regularizări, se fac recalculări la trimestru, la an și poate fi pe plus sau pe minus, în funcție de serviciile pe care le fac, în funcție de valoarea de contract”,

Costel Lupașcu, director executiv CAS Botoșani.

Un spital de aproape 100 de miliarde lei vechi pe an

Pentru a avea o imagine mai exactă asupra impactului neautorizării sanitare trebuie să apelăm la cifre. Anul precedent Spitalul de Recuperări a avut venituri de 9.714.886 de lei, adică ceva peste 97 de miliarde de lei vechi, din care 8.991.405 lei reprezintă bani încasați din contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Aceasta înseamnă că lipsa autorizației a însemnat pierderea a aproape 5% din banii pe anul trecut de la CAS. Coincidență sau poate nu, tot vreo 400.000 de lei a avut în 2015 Spitalul de Recuperare venituri proprii, realizate în general din analize medicale, proceduri în baza de tratament, utilizarea bazinului, a centrului de îngrijire a sănătății.

spitalul de recuperare botosani

Gura lumii

Dincolo de cifre, neoficial se discută despre reglări de conturi survenite pe fondul schimbărilor intervenite în conducerea spitalului și căruia i-ar fi căzut victimă... bugetul unității. Tot neoficial, s-ar fi făcut presiuni pentru autorizarea ”Recuperărilor” care s-ar fi soldat inclusiv cu cel puțin o plecare intempestivă în concediu.

loading...
Angajament de… secrete – cum se pune pumnul în gură la o unitate din Botoşani
Una dintre cele mai vechi directoare din Botoșani și-a pierdut funcția

 

Și directori, și consilieri: Magnificii de la municipiu care centrează și dau cu capul peste milioane de lei
Miercuri, 28 aprilie 2021, ședință a Consiliului Local Botoșani... Unul dintre cele mai importante proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi îl reprezintă bugetul pe 2021 de la SC Urban Serv SA. Gabriel Tanasă, chiar președinte de ședință, ia cuvântul și anunță că se abține.
PNL și USR și-au împărțit cu scântei șefia instituțiilor, ”Salvați România” pune mâna pe câteva unități de stat cheie – LISTA
Votarea de către ambii consilieri locali ai Uniunii Salvați România a amendamentului la bugetul orașului prin care s-au suplimentat cu 597.000 de lei alocațiile către Direcția Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA) condusă de liberalul Eugen Țurcanu nu este una întâmplătoare. Opțiunea pro PNL a celor doi useriști survine unei întâlniri tensionate
Un botoșănean a dat statul român în judecată după ce a stat nevinovat la pușcărie timp de 3 luni
Acest lucru se întâmplă la aproape 3 ani de când a fost ridicat de pe stradă pentru o faptă de tâlhărie pe care se presupunea că ar fi comis-o.
Voleibalistul, drumarul, d-na de la construcții și inginerul economist de la restaurant – (ne)specialiștii numiți politic să salveze ”Apa” la Botoșani
Târgul PSD – ALDE privitor la compania de apă și canalizare la care Consiliul Județean este acționar principal a fost desăvârșit în prima săptămână din aprilie. Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la SC Nova Apaserv SA a votat completarea consiliului de administrație cu încă patru membri, doi sprijiniți de PSD, iar ceilalți doi de ALDE.
Ședințele secrete ale consilierilor și cele cu fețele ascunse ne-au costat peste un milion de lei într-un singur an
În această lună se împlinește un an de când accesul la ședințele Consiliului Județean și Consiliului Local este zădărnicit tocmai de oamenii trimiși acolo de botoșăneni să le reprezinte interesele. Folosindu-se de pandemie, atât aleșii de la județ, cât și cei de la municipiu respectă parțial sau deloc Codul Administrativ care prevede fără echivoc că întrunirile de plen se desfășoară în regim deschis.
Marea păcăleală a noilor restricții – Situația în Botoșani și România este în realitate mult mai bună decât înaintea alegerilor, noile măsuri sunt contrazise flagrant chiar de cifrele oficiale
Duminică seară, în România au intrat în vigoare noi restricții concomitent cu prelungirea stării de alertă. La jumătatea lunii martie, țara noastră împlinește un an de când se află în stare de urgență sau stare de alertă, iar marea problemă care însoțește noua serie de restrângere a drepturilor cetățenești este că nu are acoperire în situația faptică.
Directorul ar trebui să își oprească singur banii pe statul de plată: Urban Serv refuză să recupereze daunele plătite fostului administrator
Fostul președinte al consiliului de administrație de la SC Urban Serv SA și-a încasat toți banii pe care Curtea de Apel Suceava a decis că societatea trebuie să îi plătească după ce judecătorii au concluzionat că a fost destituit nelegal din funcție.
Bătrânii din azilul CJ-ului tratați cu medicamente și materiale sanitare de 13 bani pe zi
La ședința ordinară a Consiliului Județean care a avut loc pe data de 25 februarie și care, asemeni aproape tuturor celorlalte din pandemie, s-a desfășurat cu încălcarea Codului Administrativ, nefiind publică, pe ordinea zi a fost introdus și un proiect referitor la Căminul pentru Persoane Vârstnice Trușești.
200 de milioane de euro – Cel mai mare proiect din istoria Botoșanilor în pericol din cauza meciurilor politice interminabile de la ”Apă”
Situația gravă în care se află operatorul licențiat de apă și canalizare poate avea consecințe dezastruoase pentru întreg mediul economic și social de la Botoșani. SC Nova Apaserv SA ar putea pierde o finanțare de circa 200 de milioane de euro dacă nu reușește să se echilibreze financiar și, mai ales, dacă intră în insolvență.
Loading...
Urban Serv executată silit de Sînziana Secrieru: Compania orașului a impozitat daunele câștigate în instanță de fostul administrator
Fostul administrator și director adjunct al SC Urban Serv SA a declanșat executarea silită a societății după ce șefii acesteia i-au achitat doar o parte din suma câștigată în instanță pentru destituirea nelegală din funcția de membru al consiliului de administrație.
Primăria trambulină pentru ”Apele Române”, ținută închisă cu cheia: Pensionarul care face zilnic 5 ore pe drum numai pentru a lucra la Primăria Vatra Moldoviței – VIDEO & GALERIE FOTO
Vatra Moldoviței este o comună situată aproximativ la jumătatea distanței dintre Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, însă nu pe drumul principal dintre cele două orașe turistice. Este necesar să te abați vreo 15 km de la șoseaua care leagă Moldova de Transilvania.
În numele fiului! Inspector șef pensionat, angajat la o altă instituție pe filiera chelneriței pusă inginer de tătucii din politică – VIDEO
Simona Iancu, fosta chelneriță angajată inginer la dispeceratul Administrației Bazinale Prut – Bârlad prin detașare de la Primăria Vatra Moldoviței, din județul Suceava, își are corespondent masculin la Botoșani.
Definitiv: Urban Serv obligată de judecători să îi plătească bani grei lui Nicuță după o demitere cu damf politic
Societatea de salubrizare a orașului este nevoită să îi plătească fostului director adjunct peste un sfert de miliard de lei vechi după ce a pierdut și la Suceava procesul intentat de Cezar Nicuță. Totul după niște decizii în care legea a fost ignorată pentru reglarea unor conturi politice.
Magazinul cu clienți selecți! Procurori sau judecători, foști polițiști sau militari care cumpără arme, sunt și femei cu pistol în Botoșani
Deși probabil zilnic botoșănenii trec pe această stradă, una dintre cele mai circulate ale orașului, puține au fost ocaziile în care mintea a procesat bannerul care anunță oferta acestui magazin: pistoale de tot felul, arme de vânătoare, arbalete, arcuri și alte obiecte menite să apere integritatea fizică a posesorului.
Loading...
Consilieri cu case, apartamente și conturi bancare, patroni și „agricultori” de oraș: o d-nă cu 4 case și 3 mașini îi cam bate pe toți – AVERILE noilor aleși de la Județ
Jumătate dintre cei 32 de consilieri județeni aleși la scrutinul din septembrie 2020 sunt persoane care se află la primul mandat în Consiliul Județean. Cealaltă jumătate sunt politicieni care au fost aleși și în fosta legislatură.
Tocuri puține printre cravate, botoșănencele pătrund cu greu în lumea bărbaților! Doar ȘAPTE femei în Parlament în istoria județului, a opta a intrat printr-un mister
După recâștigarea cu sânge a democrației în țara noastră, la nivelul județului Botoșani cel puțin, butoanele au fost mai degrabă la îndemâna bărbaților. Femeile care au reușit să performeze în politică sunt puține și pot fi numărate pe degete. În schimb, bărbații care au avut funcții de înaltă demnitate publică sunt de ordinul zecilor.
La Suceava și în stațiuni, Covidul și-a luat vacanță de sărbători și s-au ridicat restricțiile, la Botoșani a dat peste cei „mai catolici decât papa” și a rămas
Luna decembrie a fost una plină de ciudățenii în lupta autorităților cu coronavirusul. Deși este greu de crezut și dificil de înțeles, în majoritatea orașelor-stațiune din Suceava și Prahova, incomparabil mai aglomerate decât Botoșaniul, rata de infectare a scăzut exact când trebuia, adică în preajma sărbătorilor de iarnă. În schimb, la Botoșani, care poate fi orice numai oraș turistic nu, a rămas în continuare peste 3%.
Sărbători de iarnă în pandemie! Ce spun autoritățile de la Botoșani despre ce (NU) avem voie să facem: Copiii merg cu colinda? Primim cete de urători?  
Anul 2020 continuă să lase urme adânci în psihicul uman, această apăsare fiind mai greu de dus mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă.
Botoșăneni tratați inuman în curtea spitalului, șefii județului se ceartă (in)conștient între ei, bolnavii tremură de frig ore lungi în fața Urgențelor – GALERIE FOTO
Umilințele pe care sute sau poate chiar mii de botoșăneni au fost nevoiți să le suporte în pandemie la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean s-au amplificat după venirea frigului. Iar soluția, dacă poate fi numită așa bătaia de joc la care au fost supuși oamenii, a reprezentat-o montarea a două corturi ale Armatei în curtea unității.
Rata Covid, calculată după o populație departe de ce a ieșit la recensământ: Două instituții invocate în obținerea numărului de locuitori, neagă furnizarea datelor
”Nr. Populație furnizat de IPJ Botoșani”, aceasta este formularea scrisă cu literă de o șchioapă care timp de mai multe săptămâni, inclusiv în prima parte a lunii noiembrie, încheia ”LISTA cu limitele de incidență cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile la nivelul Unităților Administrativ Teritoriale din județul Botoșani”. Cazuri de Covid, bineînțeles.
Ma mandresc cu orasul Botosani! Un oras curat, un oras verde, un primar gospodar care nu a furat precum Flutur! Domnule Portariuc, asteptam sa deschideti Cornisa si va garantez ca tinerii va vor mai da un vot si in iunie.
22 februarie 2016, 13:43
Leontin esti cam frustrat,ai vreo promisiune de la Flutur. Flutur nu mai iese primar niciodata,a furat si S-a îmbogățit de pe spinarea botoșănenilor. Cand a venit in primarie era un sarantoc acum are hotel,farmacie,restaurante,cabinet stomatologic,vile,mașini luxoase.....etc.si inca ceva este anchetat de DNA
22 februarie 2016, 13:30
Acest om a dat examen nu l-a numit Portariuc,esti prost informat mai PD-L-istule
22 februarie 2016, 13:30
Flutur=BOC=UDREA=Mafia portocalie
22 februarie 2016, 13:30
Acest om a dat examen nu l-a numit Portariuc,esti prost informat mai PD-L-istule
22 februarie 2016, 13:28
diferenta dinte flutur si portariuc: primul modernizeaza un spital prin fonduri europene, ducela bun sfarsit proiectul dupa care apare pacaliciul si numeste un specialist garantat "neamtzul"care nu e in stare macar sa autorizeze spitalul.
22 februarie 2016, 13:23
lasa-i sa fure cat mai pot , dupa o sa fuga cat ii mai tin picioarele ! !!!
22 februarie 2016, 11:52
Numiri in stilul PSD. ce sa le mai ceri? atata pot si ei. Uitati-va la ce a facut Pacalici in oras in ultimii ani si o sa intelegeti si aceasta numire.
22 februarie 2016, 11:50
Dar domnul Portariuc stie toate aceste aspecte? Si daca le stie cum de l-a numit director plin fix pe acest individ. Sau si aceasta numire e facuta precum a facut PSD toate numirile si concursurile de directori la functii si servicii, cum a facut primarelul PSD servicii pentru toti. Of! Nu mai scapam o data de mafia asta PSDista!
22 februarie 2016, 11:47
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Am fost învăţat de mic în familie: când am posibilitatea să ajut pe cineva, să ajut. Dacă nu pot să ajut, să nu încurc, să îmi văd de ale mele. Chiar şi părintele Arsenie Papacioc spunea vorba asta: Dacă nu poţi să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9250 lei
USD
Dolarul SUA
4.1340 lei
CHF
Francul elveţian
4.4992 lei
GBP
Lira sterlină
5.7441 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7521 lei
XAU
Gramul de aur
238.2808 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3889 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1162 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3425 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1931 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6623 lei
Vremea
astăzi
Botosani
19.3 o C
Dorohoi
18.4 o C
Bucecea
18.6 o C
Darabani
18.0 o C
Saveni
19.0 o C
Ştefăneşti
13.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.