Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat joi ce se va întâmpla cu salariile persoanelor cu dizabilităţi și ce prevede legea.
Acesta a asigurat cetățenii de rezolvarea problemei plăților.
Marius Budăi, Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, a declarat a declarat joi, 19 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că primăriile pot solicita sprijinul pentru aceste plăți Consiliului Judeţean. Acesta a mai precizat și că însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi vor fi categoric plătiți.
De asemenea, oficialul a subliniat că se centralizează solicitările primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara.
„În acest moment, la Ministerul de Finanţe se centralizează solicitările primăriilor şi consiliilor judeţene din toată ţara. Sunt primării care au bani până la sfârşitul anului şi cu sprijinul Consiliului Judeţean. Este un articol şi un alineat în lege unde şi primăriile se pot ajuta şi se pot adresa Consiliului Judeţean până la rectificarea pe suma defalcată din TVA să solicite sprijin pentru aceste plăţi. Deci, sub nicio formă nu vor rămâne însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi fără plată”, a răspuns ministrul Muncii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024