Canicula va fi înlocuită la Botoșani cu ploi torențiale și descărcări electrice, este anunțul făcut de meteorologii de la ANM. Rugile preoților și ale credincioșilor au fost se pare auzite, pentru că pământul atât de pârjolit își va primi în sfârșit porția de apă.
Duminică 14 iunie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în zonele de câmpie, iar luni 15 iunie, canicula va persista în Câmpia Română, Podişul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37 de grade în Lunca Dunării, iar indicele de disconfort termic (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Începând cu seara zilei de duminică 14 iunie, până la sfârşitul zilei de marţi 16 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta în zonele montane şi submontane, în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi pe spaţii mai restrânse în rest. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30...40 l/mp, cu precădere în zonele de munte. Pe arii restrânse va cădea grindină.
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben pentru județul Iași - jumătatea de vest a inclusiv localitățile Tg. Frumos, Bălțați și Podu Iloaiei - județul Neamț - estul județului, inclusiv municipiul Roman - județul Botoșani - estul județului, inclusiv localitățile Săveni, Darabani, Drăgușeni și Mitoc
Se vor semnala : cantități de apă ce pot atinge și depăși local 25...35 l/mp, izolat 40 l/mp, grindină; intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și frecvente descărcări electrice
[[galerie-foto]]
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024