La nici șase luni de când au devenit cunoscuți, cei doi tineri vor să-și separe deja drumurile.
De câteva luni, Edward Sanda și botoşăneanca Ioana Ignat au „bubuit” posturile de radio cu melodia „Doar pe a ta”, piesă cu aproape 20 milioane de vizualizări pe canalele muzicale. Deși au devenit cunoscuți peste noapte, cei doi se despart.
Chiar în ziua în care au câștigat premiul pentru cea mai căutată melodie din România, în cadrul ceremoniei Media Music Awards 2017, cei doi au declarat că următorul proiect va fi unul individual.
„Acum trebuie să ne despărțim un pic și apoi o să vedem. Nu eu sunt muza lui, muză este iubita lui. Ideea este că trebuie să fim un pic pe cont propriu ca să avem și noi amprenta noastră până la urma urmei, iar apoi o să ne unim iar”, a declarat Ioana Ignat, finalista din sezonul trecut de la Vocea României.
Din fericire, celor doi nu li s-a urcat succesul la cap și nici nu s-au certat pe drepturile de difuzare, ci susțin că vor mai cânta împreună, însă după ce fiecare va deveni cunoscut cu câte o melodie proprie.
Chiar dacă sunt priviți unitar, Edward și Ioana nu formează o trupă, ci au avut pur și simplu o colaborare care s-a dovedit a fi una extrem de bine primită de public. Niciunul dintre cei doi nu s-a gândit că piesa
„Doar pe a ta” va avea un așa mare impact și va fi pe buzele multor români.
„Am avut încredere și în piesă, dar mai mult am visat că o să se întâmple asta. Nu ne-am așteptat că o să „explodeze” atât de tare, dar ne bucurăm foarte tare”, a declarat Edward, de aceeași părere fiind și colega lui, Ioana Ignat.
„Eu am crezut în piesa asta, de aceea am și vrut să colaborez. Ideea este că pe el îl înțeleg, el cred că se bucură mai mult decât mine pentru că este piesa lui. O să fiu mai fericită când o să fie piesa mea personală. Am zis așa, în glumă, dar are și un sâmbure de adevăr”, a spus protejata lui Marius Moga din sezonul trecut de la Vocea României. (Sursa: Libertatea)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024