În perioada 3-7 aprilie 2017, poliţiştii botoşăneni desfăşoară Săptămâna Prevenirii Criminalităţii, campanie desfăşurată la nivel naţional.
Activităţile desfăşurate, selectate în baza priorităţilor Poliţiei Române pentru anul 2017, urmăresc sensibilizarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale, precum şi a implicării în activităţi cu caracter preventiv, se arată într-un comunicat de presă.
La nivelul întregii ţări, în perioada menţionată, se vor desfăşura activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă.
Astfel, vor fi abordate, în ordine: prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului (cu accent pus pe prevenirea furturilor din locuinţe, prioritate locală a poliţiştilor botoşăneni), siguranţa pe Internet , prevenirea violenţei în familie şi siguranţa rutieră.
La nivelul judeţului Botoşani, Săptămâna prevenirii criminalităţii va include activităţi specifice organizate în parteneriat cu unităţi de învăţământ preuniversitar şi organizaţii neguvernamentale.
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024