Ioan Diaconu, un copil de 8 ani cu autism din Botoşani, a scris un volum de poezii. Cartea a fost publicată, iar specialiştii în psihiatrie pediatrică spun că este o lucrare-unicat în România.
Ioan Diaconu este un copil de 8 ani din municipiul Botoşani. Este elev în clasa a II-a la Şcoala numărul 6 şi la prima vedere pare un puşti ca toţi ceilalţi. Puţini bănuiesc că micuţul duce zi de zi adevărate lupte cu el şi cu lumea din jur. Şi asta fiindcă Ioan Diaconu suferă de un tip de tulburare din spectrul autismului: a fost diagnosticat la vârsta de 3 ani cu sindromul Asperger. De atunci, viaţa familiei Diaconu şi a lui Ionică, aşa cum este strigat de prieteni şi rude, este o continuă luptă cu anxietatea, angoasele şi propriile limite.
Cu toate acestea, Ionică şi-a găsit vocaţia şi universul în care se poate refugia atunci când realitatea devine apăsătoare. Este vorba despre lumea poeziei. De la vârsta de 5 ani, Ioan a început să compună, ajungând, la doar 8 ani, să fie singurul copil autist din România care a publicat un volum de poezii.
Volumul de poezii al lui Ioan Diaconu a fost publicat la Botoşani. Se numeşte „Mesaj de pe planeta Căţeluş“ şi conţine 17 poezii, doar o parte din cele aproape 120, câte a scris în ultimii trei ani. Cartea a apărut la o editură locală şi a avut un tiraj limitat. Poeziile lui Ionică sunt un manifest prin care îşi prezintă lumea interioară tuturor celor care doresc să o cunoască.
„Copilul meu trăieşte între două lumi. Este lumea reală şi cea imaginară. Cea imaginară poartă numele de Planeta Căţeluş. Este locul său de refugiu, unde lucrurile din lumea noastră capătă alte nume şi alte semnificaţii. De multe ori, aceste lumi se confundă. Poeziile lui exprimă ceea ce trăieşte, ce simte şi mai ales ne face cunoscută lumea lui“, spune Iuliana Diaconu, mama autorului. Ionică a fost de acord să ne explice cum arată lumea sa şi ce este Planeta Căţeluş.
„Este o planetă cu căţei şi băieţi. Nu sunt deloc femei în această lume. Pe Planeta Căţeluş, pe fratele meu îl cheamă Tocăniţă. Acolo am şi o soră, doar acolo. Are 16 ani şi este doar în clasa a VII-a. Iar microfoanele, de exemplu, sunt de fapt cornete de îngheţată“, spune Ioan Diaconu.
Specialiştii arată că volumul de poezii al lui Ioan Diaconu ar trebui mai degrabă simţit decât înţeles.
„Facem o greşeală regretabilă atunci când încercăm să înţelegem poezia, mai ales cea scrisă de un autor care nu este nici de pe Venus, nici de pe Marte. Poezia nu este pentru a fi înţeleasă. Poezia este pentru a fi simţită“, spune Tudor Mitasov, specialist în autism.
Volumul de poezii a impresionat şi o parte a lumii medicale. „«Mesaj de pe planeta Căţeluş» este o carte care ne însufleţeşte, ne umple inimile de speranţă şi de dragoste.
,,Noni (n.r. – Ioan Diaconu) este, prin cartea sa, capabil să ne transmită speranţa că viitorul, pe care noi îl putem trăi doar cu ajutorul copiilor noştri, va fi unul mai bun, mai optimist şi, poate, mai îngăduitor cu noi, oamenii. Îl felicit călduros pentru curaj, fiindcă să debutezi ca autor la această vârstă nu e de ici, de colo“, a precizat Laura Dănilă, logoped în cadrul Centrului de Sănătate Mintală din Botoşani.
Mama lui Ioan Diaconu mărturiseşte că iniţial, cartea fiului ei a fost menită să servească mai mult ştiinţei medicale decât literaturii. Iuliana Diaconu dorea ca poeziile lui Ionică să fie un material didactic pentru toţi cei care studiează autismul şi un mod pentru aceştia de a pătrunde în lumea copiilor cu astfel de probleme.
„Prima dată ne-am gândit că ar fi un material bun pentru spitalele de specialitate. Nu ne-am gândit să promovăm această carte ca o lucrare cu valoare literară sau un volum de poezii obişnuit. Am vrut să fie un material pentru studenţii de la neurologie şi psihiatrie, pentru a vedea cum funcţionează creierul unui copil cu sindromul Asperger: ce produce, cum creează. Am vrut astfel să adunăm aceste materiale, iar specialiştii să aibă o imagine mai clară din punct de vedere practic, fiindcă teoretic se ştiu multe“, spune Iuliana Diaconu.
Mama lui Ioan adaugă că, încă de la diagnosticarea lui Ionică, a căutat atât în mediul online, cât şi în lucrări de specialitate informaţii despre boala fiului ei. Din punctul ei de vedere, aceste poezii publicate sunt o incursiune unicat în mintea copilului cu sindrom Asperger.
„Din câte am citit şi răsfoit de-a lungul anilor despre aceast sindrom, nu am găsit niciun material în România care să-mi arate concret cum gândeşte şi ce proiecţii are un astfel de copil“, adaugă Iuliana Diaconu.
Poezia nu a apărut în viaţa lui Ioan Diaconu ca o dorinţă şi o pasiune de a scrie, ci ca o nevoie, ca o dorinţă de evadare dintr-o lume complicată. Scrisul a fost de fapt o terapie, voluntară, descoperită chiar de copil în momentele cele mai dificile.
„La vârsta de 5 ani el ştia să scrie. Dar a fost şi vârsta poate cea mai dificilă. Atunci s-a dezlănţuit totul din punct de vedere al afecţiunii. Era o acumulare uluitoare de frustrare, anxietate, furie. Erau crize majore şi dificile. Când aveau loc aceste crize şi era doborât de anxietate, îşi lua jurnalul şi scria. Singur a descoperit că se linişteşte atunci când scrie. A fost lumea în care s-a refugiat când îi era frică de necunoscut, când era doborât. În scris găsea puterea să meargă mai departe şi să se liniştească. Bineînţeles că, văzând acest lucru, l-am încurajat“, spune Iuliana Diaconu.
Ionică recunoaşte că atunci când scrie nu mai simte teamă: „Este bine când scriu. Poeziile sunt bune şi Planeta Căţeluş este blândă şi frumoasă“.
Pe lângă scris, micuţul botoşănean reuşeşte să scape de anxietate şi cu ajutorul animalelor.
„Am descoperit că literatura se îmbină cu dragostea pentru animale. Personajele poeziilor sale şi cei care populează Planeta Căţeluş sunt câini. Prezenţa lor îl linişteşte“, adaugă botoşăneanca.
Cadrele didactice apreciază, la rândul lor, talentul şi ambiţia lui Ionică.
„Experienţele personale avute alături şi cu acest copil sunt dovezi că totul este posibil. Viaţa văzută prin ochii lui e mai colorată, mai vie, mai surprinzătoare. Ar avea un zâmbet şăgalnic pentru această scriitură chiar şi Blandiana sau Sorescu“, crede profesorul învăţător Oana Roşu.
Când am fost în clasa a treia Mă simţeam neghiob De moartea mamei... Eram de trei ori mai mic, Dar în clasa a patra Am văzut-o pe Maia Şi m-am îndrăgostit Ca în clasa a cincea Şi atât.
Ce este sindromul Asperger Sindromul Asperger este o tulburare din spectrul autist, o formă mai uşoară decât autismul clasic. Printre altele, se caracterizează printr-un comportament repetitiv şi capacitate scăzută de comunicare.(Sursa: Adevărul)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024