Blog
Mortul primar

La Botoșani, primarul PNL se plânge că i-au fost furate voturile la alegerile organizate chiar de Guvernul PNL.


Și tot la Botoșani, PSD-iștii susțin că n-au furat nici măcar un vot, dar refuză renumărarea.

Mortul primar, pușcăriașul primar și primarul de la Tribunal


Într-o comună din sudul țării sătenii și-au ales primar un om care murise de două săptămâni. Și nu oricum, ci triumfal, cu 1.020 de voturi din 1.600.


Într-un sector al capitalei, bucureștenii și-l aleg primar pe un domn care a fost condamnat în primă instanță la opt ani și jumătate de închisoare în dosarul celei mai mari tragedii pe care România a trăit-o după revoluție, soldată cu 64 de morți și cu zeci de oameni desfigurați pe viață.


La Botoșani, vreo 30.000 de oameni care și-au votat primarul, află că, mai mult sau mai puțin direct, un judecător va stabili practic în final cine va conduce orașul timp de patru ani.

 


”Ai grijă să nu te frigi la vot”


Doar votanții să fie oare vinovați?


La Deveselu, fiindcă aceasta este comuna cu un mort câștigător al alegerilor, a fost posibil un asemenea rezultat halucinant, de care râde o lume întreagă și pentru că legislația electorală românească este atât de obtuză încât o candidatură rămâne definitivă chiar și dacă cel care și-a depus-o părăsește această lume. Ion Aliman, că despre el este vorba, a murit practic prea târziu pentru a se încadra în termenele prevăzute de legislația românească pentru a putea fi eliminat de pe buletinul de vot și înlocuit cu o altă persoană. În România nu mori chiar când vrei tu...


La Sectorul 5, un nene care și-a trecut porecla pe buletin în sensul propriu al cuvântului, a adunat peste 20.000 de voturi și a redevenit primar cu un slogan sfidător, cinic, revoltător, ”Ai grijă să nu te frigi la vot”, după ce Cristian Popescu și Piedone a fost condamnat în dosarul Colectiv. Într-o țară în care nici măturător nu te poți angaja fără cazier, poți însă să devii primar în București cu o condamnare în prima instanță de opt ani și jumătate.


Iar lupta stupefiantă de la Botoșani pentru funcția de primar care durează la zile bune după ce lucrurile trebuiau să fie deja tranșate este posibilă și din cauza aceleiași legislații electorale strâmbe în care primarul este ales dintr-un singur tur de scrutin, indiferent de numărul de voturi, de cvorum și de orice altceva care ar trebui să conteze într-o democrație cu bun simț.

 

Este legal să se numere din nou doar când ne convine nouă


La București, Firea se plânge că a fost furată și cere renumărarea voturilor. PNL-iștii și USR-iștii susțin că este ilegal.


La Botoșani, PNL-iștii și USR-iștii, plus ALDE și un independent se plâng că li s-au furat voturile și cer renumărare. PSD-iștii contraatacă: este ilegal.


La București, Ciolacu cere renumărarea voturilor la sectorul 1. Zice că-i legal.


Tot la București, Orban spune că NU trebuie renumărate voturile.


La Botoșani, primarul PNL se plânge că i-au fost furate voturile la alegerile organizate chiar de Guvernul PNL.


Tot la Botoșani, PSD-iștii susțin că n-au furat nici măcar un vot, dar refuză renumărarea.


Ciudați votanți, bizară democrație, frumoasă țară...


...



PNL Vrancea solicită anularea alegerilor pentru Primăria Focșani după ce candidatul liberal le-a pierdut la o diferență de ”numai” (aprecierea le aparține) 2.188 de voturi.


Dacă pentru atâtea voturi la Focșani se cere anularea alegerilor, la alea 6, 22, 33 16, 18 sau câte or mai fi, că nimeni nu mai știe, la Botoșani oare ce ar trebui să se întâmple?

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Alegerile locale pentru Primărie și Consiliul Local blocate în contestații, situația se schimbă de la o oră la alta – DOCUMENT
Decizie a Biroului Electoral Municipal: Renumărarea tuturor voturilor în 18 secții de votare din municipiul Botoșani

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store
Cât de onorabil mai este cetățeanul nostru de onoare?
Ce este mai onorabil?
Un târg al bătrânelor sărmane și al copiilor amărâți alergați prin păduri... pe când?!
Azi pe adresa redacției am primit un nou comunicat. Cu șefi de instituții care se încăpățânează în ideea târgului de produse agroalimentare în Piața Revoluției, prin ocuparea integrală a parcării. S-a găsit un nou prilej de „sărbătoare”. Și din nou, se face o deschidere oficială (?!). A câta oare, anul acesta?
Când donațiile ating limita ridicolului
Ajung la redacție după activitatea matinală de teren, în căsuța electronică de la una dintre paginile de socializare mă așteaptă un mesaj. De un la cont anonim ce nu poate fi asociat unei persoane vii și reale. Cu o rugăminte nobilă de altfel, așa se face că răspund, pentru că în general mesajele la adresa jurnaliștilor sunt injurioase.  
Rockerul care ne conduce a vrut să ne trimită la Monte Carlo, dar am ajuns la Jupiter
În programul de guvernare, în oferta electorală, oamenii aceștia spun niște lucruri, iar când ajung la guvernare fac cu totul altceva decât au promis.
Prima zi de școală cu tupeu se sărbătorește
Am scris astăzi despre banii aruncați pe fereastră de Consiliul Județean pentru laptopurile aleșilor. S-au cheltuit vreo 30.000 de euro pentru ca doar un singur ales să folosească acel computer primit de la CJ.
Ziua în care am devenit milionar
Prin 2009, când discutam cu un vechi prieten despre lansarea ziarului Botoșăneanul, m-a întrebat ”ce obiectiv aveți tu și Gaby cu ziarul ăsta?”. I-am răspuns pe nerăsuflate: ”un milion de cititori pe lună”.
Trăiască Poșta Română! Aventura „vieții” pentru o banală tavă din silicon
Recunosc, sunt o campioană a cumpărăturilor online și am depășit de mult bariera neîncrederii în produsele care arată extraordinar în magazinul virtual și dezamăgitor în pachetul livrat la ușă de curier. Bine, am avut și experiențe nefericite pe care mi le-am asumat, după care mi-am promis continuu că voi înceta să comand online, fără a mă ține de cuvânt de fapt. Însă au fost și comenzi mulțumitoare, în număr mai mare decât cele negative.
Un an de când ”#statiacasa doar o lună ca apoi să putem reveni la normalitate”. (Cât) Mai stăm?
Ieri s-a împlinim exact un an de când ”#statiacasa doar o lună ca apoi să putem reveni la normalitate”. După 12 luni ni se cere același lucru...
FC Botoșani, clienta nou promovatelor: Amenințări, geamuri sparte, campanie electorală, multe înjurături și puțin fotbal
De vreo cinci luni nu am mai câștigat un meci acasă. Am pierdut pe Municipal inclusiv cu nou promovatele UTA și FC Argeș.
Când te apucă greața de propria meserie
”Spre deosebire de alții eu am o meserie” este placa pe care am auzit-o de sute și sute de ori din partea unor parlamentari, prefecți, președinți și vicepreședinți de Consiliu Județean, primari și viceprimari. Este răspunsul standard pe care îl dau atunci când sunt întrebați: ”ce o să faceți dacă nu obțineți un nou mandat?”.
Nu v-ați mirat când 22.000 de botoșăneni au votat un ”senzațional” care le-a promis câte 20.000 de euro la fiecare și vă mirați acum?
Pentru cei care încă se mai miră de votul botoșănenilor...
Covid, partenerul meu de viață din ultimele două săptămâni
Primul contact
La 5 ani de la #Colectiv, 10 oameni au ars la urgențe, într-un spital... Singura speranță rămasă vine de la ”Flăcările iadului”
Tocmai s-au împlinit 5 ani de la tragedia din #Colectiv, în care au murit peste 60 de oameni și la câteva zeci de minute după incendiul de la spitalul din Piatra Neamț deja se discuta despre transportul pacienților arși în străinătate.
”Golaniada” și curiosul caz Valeriu Iftime: când trebuie să vorbească și când trebuie să tacă un om de afaceri
Avem câteva mii de candidați la alegerile locale din acest an, dar vedeta absolută pare să fie un om care nu a intrat în bătălia electorală, cel puțin din postura de candidat. Nici acum, nici în 2016 și nici în vreun alt an.
Talibanii vor iar la Primărie și CJ... după 20 de ani botoșănenii au de ales cam între aceiași oameni ca în anul 2000
Vă propun o scurtă întoarcere în timp pentru a înțelege mult mai bine ce se întâmplă astăzi și, mai ales, de ce nu se întâmplă mai nimic bun în Botoșani la nivel macro și de ce am ajuns să batem pasul pe loc de atâția ani și să privim cu jind la alte zone din România.
Vorbim puțin și despre numărul record de teste efectuate?
Discutăm zi de zi de noile recorduri de infectări. Nu se amintește însă aproape deloc sau se trece în plan secundar faptul că, aproape la fel de des se stabilesc și noi recorduri la numărul de teste efectuate.
Corona-jurnal: Pandemia nesimțiților
Noi nu trebuie să uităm un lucru: La Botoșani avem al patrulea cel mai mare număr de infectări la nivel național. Dacă ne raportăm la numărul de locuitori suntem chiar pe 3 la nivel național. Nu se poate!
Corona-jurnal: Am ieșit din Starea de Urgență și am intrat în Starea de Demență
De obicei îl recunoști după rubrica ”studii”, unde se laudă cu ”Școala vieții”.Nu este nici epidemiolog, nici medic de vreun fel, nici biolog. Nu este nici profesor de biologie, fizică sau chimie și nici inginer în tehnologia informației.Schimbă vreo trei-patru locuri de muncă într-un an fiindcă nu a găsit încă patronul care să se ridice la înălțimea așteptărilor sale.
Corona-jurnal: Cum am devenit un județ plin de eroi
Au trecut vreo șapte săptămâni de la instituirea Stării de Urgență, iar Botoșani a devenit un veritabil județ al eroilor. De la primari la parlamentari și de la ei la o mulțime de oameni care au inițiat strângeri de fonduri, cu toții ne vorbesc despre ”eroi”. ”Eroi” în numele cărora se claxonează la ore fixe prin oraș, se fac colecte mai mult sau mai puțin publice, se fac achiziții directe în loc de licitații.
Corona-jurnal: Afacerea politică ”starea de urgență” - cum folosești Covid-ul ca să muți alegerile și să schimbi o directoare
Austria, cu de trei ori mai multe infectări decât România, începe să ridice restricțiile, Iohannis mai bagă o stare de urgență... haideți să vedem de ce.
Un primar mort intr-un oras omorat, dintr-un judet ingropat.
1 octombrie 2020, 11:54
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
”Eu cred în continuare că putem ieși din subsol. De la locul 8 în jos clasamentul este strâns. Va fi un campionat echilibrat de la locul 8 în jos, vor fi rezultate strânse. Mai sunt destule etape și trebuie să luăm puncte, ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9707 lei
USD
Dolarul SUA
4.6638 lei
CHF
Francul elveţian
5.1566 lei
GBP
Lira sterlină
5.7329 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1483 lei
XAU
Gramul de aur
288.5847 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2573 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2847 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9882 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4561 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2034 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6668 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.1 o C
Dorohoi
17.7 o C
Bucecea
17.0 o C
Darabani
14.0 o C
Saveni
14.9 o C
Ştefăneşti
17.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.