Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, răspunde scrisorii trimise PNL de către Călin Popescu Tăriceanu, prin care acesta îi cheamă pe liberali în ALDE.
Turcan afirmă că formaţiunea preşedintelui Senatului a fost ”băgată” în Parlament de PSD, partid în care ar urma să se şi dizolve.
”Scrisoarea domnului Tăriceanu arată o desprindere completă de realitate. ALDE a fost la câteva voturi să nu intre în Parlament şi au fost băgaţi în Legislativ de către PSD. În 2 ani, ALDE se va dizolva în PSD şi PNL, în funcţie de ataşamentul faţă de valori al fiecărui membru. Aş spune că este aproape o certitudine”, scrie Raluca Turcan pe Facebook.
Reacţia lui Turcan vine după ce Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu le-a adresat, vineri, membrilor PNL o scrisoare deschisă, prilejuită de împlinirea a 27 de ani de la reînfiinţarea partidului, în care le spune că actuala conducere a abandonat valorile liberalismului fiind preluată de membri proveniţi din PDL şi le cere să vină în ALDE, ”singurul partid liberal din România”.
... În 1990, refacerea Partidului Naţional Liberal a însemnat totodată şi renaşterea liberalismului în politica românească, după o lungă perioadă de restrişte în care statul comunist a călcat în picioare democraţia, drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Îmi pare rău să văd că politicienii care conduc acum PNL au trecut sub tăcere această dată. Probabil, pentru că actuala conducere nu mai are nimic de a face cu valorile şi idealurile care ne-au animat în 1990”, scrie Călin Popescu-Tăriceanu.
...Din 2014, de când PNL a părăsit grupul liberalilor europeni, cu fiecare zi partidul a făcut câte un pas greşit: mai departe de ce înseamnă valorile liberale, mai aproape de ce înseamnă populism, demagogie, subordonare faţă de instituţiile de forţă şi eşecuri electorale, a susţinut liderul ALDE.
...Ştiu că, în toţi aceşti ani de după 2014, aţi trăit cu iluzia că Partidul Naţional Liberal va reveni la liberalism şi se va întoarce din nou spre electoratul liberal. Acum, nu mai există iluzii, ci doar certitudini”, consideră Tăriceanu. (Sursa: Revista22)
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024