Al-Faisaly, din Arabia Saudită, l-a transferat în iulie 2016 pe Gonzalo Cabrera de la FC Botoșani în schimbul a 150.000 de euro, bani pe care trebuiau să-i plătească în două tranșe.
Arabii însă n-au plătit a doua tranșă de 90.000 de euro și Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, îi amenință pe cei de la Al-Faisaly cu Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane.
"E incredibil ce fac arabii ăştia. Ei sunt stat în stat. Una am vorbit şi alta fac. Ne-am înţeles ca cea de-a doua tranşă, în speţă diferenţa de 90.000 din cei 150.000 de euro, suma totală a transferului, să fie plătiţi până în decembrie însă nici până la ora asta ei nu au făcut plata. Spun că o fac abia prin martie. E incredibil ce pot face. Nu stăm la discuţii. Mergem la TAS", a tunat Valeriu Iftime
Interesant e că mijlocașul argentinian a fost transferat între timp în prima ligă din Malaezia, la Johoer Darul Takzim, deși arabii n-au plătit toți banii celor de la Botoșani. (Sursa: Gsp)
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024