Averile a patru afaceriști din Botoșani vor fi luate de control în perioada următoare de inspectorii Agenției Naționale a Administrației Fiscale (ANAF). Iată mai jos care este motivul.
ANAF realizează cele mai multe verificări ale averilor deţinute de persoanele fizice identificate cu risc fiscal în Ilfov (34), Bucureşti (31), urmate de judeţele Suceava (14), Buzău (10) şi Tulcea (10), din cele 313 persoane stabilite pentru primă fază a programului derulat.anunță reporterii de la Mediafax.
La polul opus se situează judeţele Vaslui, cu două persoane fizice verificate, şi Dâmboviţa, Arad, Caraş-Severin, Bistriţa-Năsăud şi Covasna, cu câte trei persoane. Fiscul a identificat câte nouă persoane de verificat în judeţele Brăila, Galaţi, Constanţa, Cluj, Bihor şi Braşov, câte 8 în Vrancea, Vâlcea, Timiş şi Hunedoara. În Bacău, Prahova şi Dolj vor fi verificate câte șapte persoane cu risc fiscal, iar în Olt, Gorj, Mehedinţi, Maramureş şi Mureş câte șase persoane. Totodată, pentru Iaşi, Neamţ, Argeş, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi, Sibiu şi Harghita au fost selectate câte cinci persoane, iar pentru Botoşani, Giurgiu, Sălaj, Satu-Mare şi Alba ANAF a identificat câte patru persoane ale căror averi vor fi verificate.
Fiscul a anunţat săptămâna trecută că a început programul de verificare a persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat cu 313 dosare, de care se ocupă 60 de inspectori. Din totalul de 14,3 milioane de persoane care obţin venituri impozabile, ANAF a selectat aproape 300.000 pentru eşantionul semnificativ supus analizei de risc. Printre aceştia se numără asociaţi sau acţionari care au împrumutat firma cu peste 200.000 de lei, persoane care au cumpărat bunuri sau case de peste 70.000 de euro, au depozite anuale de peste 150.000 de lei sau au achiziţionat maşini mai scumpe de 25.000 de euro. ANAF a identificat peste 132.000 de cazuri în care diferenţa între veniturile estimate şi cele declarate este mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 de lei.
Mai departe, agenţia a stabilit că aproape 5.900 de persoane prezintă un grad ridicat de risc fiscal, respectiv au un risc anual de nedeclarare mai mare de un milion de lei anual, au făcut achiziţii de proprietăţi imobiliare în intervalul 2011 - 2013 mai mare de 150.000 de euro sau au cumpărat în acelaşi interval maşini de peste 75.000 de euro. Dintre cei 5.900 de contribuabili, 1.160 au fost eliminaţi întrucât riscul de nedeclarare de peste un milion de lei este acoperit de veniturile soţilor, dar s-au adăugat 3.150 de cetăţeni, rude sau afini până la gradul II, identificaţi cu risc fiscal în eşantionul de 132.000 de persoane.
Au rezultat astfel 7.880 de cazuri propuse pentru verificarea amănunţită, în patru grupe de risc - patron bogat de firmă săracă, persoane cu patromoniu semnificativ, dar fără activităţi economice cunoscute, persoane cu venituri volatile, respectiv alte persoane, care nu intră în primele trei categorii dar prezintă risc semnificativ.
Fiscul a înfiinţat opt servicii distincte de verificări fiscale dedicate programului, în structura direcţiei de verificări fiscale de la nivel central - Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Galaţi, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, cărora le-a alocat 100 de posturi, şi a selectat primii 60 de inspectori care se ocupă exclusiv de acest program.
Acestora le-au fost alocate 313 cazuri pentru prima etapă - verificarea fiscală prealabilă documentară. ANAF urmăreşte o medie de cinci cazuri / inspector, pentru operativitate şi eficienţă. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat joi că a început verificarea persoanelor cu venituri mari care prezintă risc fiscal ridicat, metodologia presupunând mai multe etape, care vor dura cel mult şase luni sau, dacă sunt necesare informaţii din străinătate, 12 luni.
"De la preluarea mandatului (aprilie 2013), am restructurat mecanismele de combatere a evaziunii fiscale, iar astăzi, Antifrauda şi Inspecţia Fiscală scot din piaţă firmele fantomă şi destructurează lanţuri de firme evazioniste zi de zi. Mentalitatea privind obligativitatea emiterii bonului fiscal s-a schimbat radical. Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm şi mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalităţi ale vieţii publice, manelişti, cămătari etc, cu toţii fiind pentru noi doar contribuabili cu obligaţii declarative. Cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care şi-au construit averile", a declarat într-un comunicat preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024