Totul a pornit de la o groapă...
În seara zilei de 17 martie 2015, în jurul orei 20.00, în timp ce se deplasa pe strada Grivița, bărbatul a călcat într-o groapă aflată pe trotuar. Deși a solicitat telefonic intervenția unei ambulanțe, la sosirea acesteia a refuzat categoric să i se acorde îngrijiri medicale de către personalul specializat, cerând în schimb să vină mass-media la fața locului.
După plecarea ambulanței, a sunat din nou la
112, de această dată fiind direcționat în zonă un echipaj de jandarmi, care a încercat să îl convingă să nu mai apeleze nejustificat serviciul de urgență, deoarece nu este de competența serviciului 112 repararea trotuarelor, dar persoana în cauză a solicitat din nou să fie chemată mass-media.
Jandarmii l-au sancționat pe bărbatul recalcitrant
La cel de-al treilea apel, văzând că nu îl pot convinge să înceteze, jandarmii au luat măsura sancționării contravenționale pentru apelarea nejustificată a numărului unic de urgență 112.
”
Recomandăm cetățenilor să apeleze Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 doar în scopul în care acesta a fost creat, nu pentru satisfacerea unor ambiții personale de moment,care nu fac altceva decât să împiedice, la propriu, soluționarea unor cazuri reale de urgență.”, se arată în comunicatul de presă trimis de
IJJ Botoșani.
CITEȘTE:
Doi botoșăneni și-au împărțit pumni și picioare în fața unei benzinării: VEZI până unde au mers nervii