DANIEL BALAHURA , președinte al Cooperativei Agricole 4 Stejari, din orașul Darabani, județul Botoșani, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
IONEL DAVID, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a trei infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
GHEORGHE SÎSÎIAC, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În campania din anul 2010, Balahura Daniel, David Ionel și Sîsîiac Gheorghe, în calitate de persoane cu funcții de conducere în cadrul
Cooperativei Agricole 4 Stejari, din
orașul Darabani, jud. Botoșani, au folosit și prezentat, cu rea-credință, la dosarul unei cereri de plată înregistrat la APIA Botoșani, documente false prin contrafacerea subscrierii, care conțineau date nereale și inexacte precum și declarații incomplete și inexacte, având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de
126.116,69 lei.
În același mod au procedat
David Ionel și Sîsîiac Gheorghe și cu ocazia campaniei agricole din anul 2011, fapta acestora având ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 167.117,83 lei.În campania din anul 2013, David Ionel, în calitatea de președinte al consiliului de administrație al Cooperativei Agricole 4 Stejari, împuternicit să depună documentația pentru subvenții, procedând într-o manieră asemănătoare, a depus cererea unică de plată pentru suprafața de 306,20 ha, context în care a folosit și prezentat cu rea-credință documente false prin contrafacerea subscrierii, care conțineau date nereale și inexacte precum și declarații incomplete și inexacte, acțiuni ce au avut ca rezultat obținerea ilegală de fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană, în valoare de 169.797,71 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 448.557,99 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților
Balahura Daniel și David Ionel.
”
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Botoșani, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.”, se arată în comunicatul de presă de pe site-ul
Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
CITEȘTE:
Peste 100.000 de euro pentru o firmă de renume după ce a făcut un drum spre casa primarului care a trecut și pe la DNA