Tot mai puţini botoşăneni vor să doneze sânge. Potrivit reprezentanţilor Centrului de Transfuzii Sanguine (CTS) din Botoşani cauza numărului tot mai mic de donatori ar fi lipsa de informare iar, în aceste condiţii nu reuşesc să-şi acopere necesarul.
Numărul botoşănenilor care încă mai donează sânge este prea mic pentru a se putea acoperi cerere de la Spitalul Judeţean Mavromati, dat fiind faptul că şi numărul celor care necesită intervenţii chirurgicale la care este nevoie de transfuzii este în creştere.
„Sunt foarte puţini donatori. Nu se face suficientă educaţie sanitară, nu avem o asociaţie a donatorilor voluntari la nivel judeţean, nu se promovează donarea de sânge, nu există ONG-uri judeţene. Lumea nu înţelege că nu există altă sursă decât donarea. La farmacie te duci şi cumperi ce ai nevoie, dar dacă un bolnav are nevoie de sânge de unde îl ia?",a spus
Paraschiva Temneanu, directorul CTS.
Printre cele mai căutate grupe sanguine sunt grupa A 2, grupa 0 şi negativ. De asemenea, donatorii primesc şapte tichete de masă în valoare de aproximativ 63 de lei şi scutire la serviciu în ziua donării.
„Astăzi am avut 32 de donatori, foarte bine dacă s-ar menţine numărul acesta am acoperi 100% şi am avea şi pe stoc. Valoarea unei pungi de sânge este câteodată mai mare decât valoarea în aur”, a mai spus
Paraschiva Temnenu. Media lunară a persoanelor care ajung la centru este de aproximativ 450 de donatori însă dintre aceştia nu toţi sunt apţi pentru a dona sânge.
CITEŞTE:
Iarna lasă Centrul de Transfuzie Sanguină fără donatori