Lovitură dureroasă pentru Consiliul Județean însă resimțită mai ales de zeci de mii de cetățeni din județ.
Vorbim despre cei care ar fi avut acces la „celebrul” drum strategic pentru care s-a obținut finanțare, s-a organizat o licitație la care însă nu a venit nimeni.
Subiectul a fost atins în ședința de Consiliu Județean de joi, 28 martie 2019.
„Practic nu s-a prezentat nimeni la licitația pentru acest drum strategic. În atare condiții, el este ca o realizare ce va să vie, întrebarea mea este ce aveți în vedere, cu siguranță lucrurile se vor duce undeva în timp cu câteva luni, ce aveți în vedere pentru rezolvarea problemelor de trafic pe acel drum strategic”,
Gheorghe Sorescu, consilier județean PNL
Răspunsul a venit de la unul dintre vicepreședinții CJ care a confirmat situația.
„Trebuie să o spunem, amărăciunea este cred la toți colegii din CJ pentru că nu s-a prezentat nimeni la această licitație. Imediat după ce am aflat de această situație, am luat legătura cu dl director de la DJDP, am discutat și cu dl președinte de această situație extrem de delicată. Astăzi inginerii sunt în teren, facem o evaluare a situației în teren”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani
Ca atare, se va interveni cu asfalt cu plombări la cald pe două tronsoane, respectiv Talpa – Răuseni și Todireni – Trușești pentru ca oamenii din aceste zone să poată circula decent. Asta, până la reluarea licitației.
„Nu mai putem aștepta, cetățenii din aceste zone nu mai pot aștepta atât de mult, probabil definitivarea acestor licitații vor conduce până în august aproximativ. Suntem obligați să intervenim pentru ca aceste două tronsoane de drum să fie cât de cât practicabile”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Botoșăneni testați gratuit la Spitalul Județean într-o zi specială
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Portarul Alin Ciobanu, integralist în duelul România U17 – Grecia U17
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Primăriile din Botoșani verificate dacă respectă legea cu spațiile verzi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024