Întâlnirea a avut loc în cursul zilei de joi, 28 martie 2019.
În data de 28 martie 2019, la Liceul ”Demostene Botez” Trușești, în cadrul programului ”Licee Agricole-Hub-uri pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii”, s-au întrunit, în jurul unei mese rotunde, reprezentanții liceului, atât elevii cât și profesorii de specialitate cu autoritățile locale, fermierii și agenții economici locali. Aceștia și-au propus să găsească noi soluții pentru tinerii care își doresc să devină viitorii specialiști în agricultură, dezvoltând astfel resursele naturale variate oferite de relieful României.
Scopul întâlnirii a fost, în principal, găsirea de noi oportunități de sprijin pentru tinerii liceeni care vor să devină fermieri sau antreprenori și identificarea copiilor cu potențial și dorința de a se dezvolta în domeniul agricol, toată acțiunea fiind în colaborare cu Fundația World Vision Romania.
Activitatea a început la ora 12 și s-a desfășurat pe parcursul a 3 ore, timp în care au luat cuvântul părțile interesate. Elevii și-au prezentat ideile de afaceri, iar agenții comerciali și fermierii au planificat atât crearea de grupuri de elevi ce vor face vizite de studiu la ferme, cât și acceptarea lor în cadrul programului de practică școlară. S-a urmărit în mod constant să se înțeleagă de către tineri ce oportunități agribusiness au în localitatea lor sau în împrejurimi, cum pot ei dobândi cunoștințe teoretice și practice solide în domeniul agricol, cum pot acumula competențe de antreprenoriat și, mai ales, să înțeleagă modul în care funcționează o ferma și lanțul valoric în agricultură.
Doamna director Fecioru-Cantemir Daniela a deschis conferința printr-o prezentare a Liceului ”Demostene Botez” Tușești, un liceu cu învățământ predominant tehnic ce pregătește clase de viitori tehnicieni în agricultură. A urmat reprezentanta Fundației World Vision Romania, Andreea Guriță, ce a cerut suportul fermierilor și antreprenorilor locali prezenți la masă, în a oferi sprijin elevilor pentru a face practică în fermele dumnealor. Domnul Delibaș Cristian, de la Direcția Agricolă Botoșani, a oferit sprijinul, promițând colaborare precum și o listă a întreprinzătorilor locali, unde elevii vor avea posibilitatea să învețe la locul de muncă. Domnul inspector teritorial, Vărvăruc Romică, a recunoscut importanța învățământului pe latura agricolă, declarând ca 11-12% din totalul de liceeni studiază agricultura. Din partea Primăriei Tușești, domnul viceprimar Coteață Liviu, un fost elev al liceului și actual fermier și-a declarat susținerea și intenția de colaborare.
Echipele de elevi, deja formate, conduse de către doamnele profesor Ariciuc Lenuța și Tudose Anișoara, au prezentat ideile lor de afaceri și au argumentat alegerea făcută, încercând să convingă agenții economici ca sunt bine intenționați și interesați de activitățile agricole.
Agenții economici s-au arătat interesați să susțină procesul de învățare prin deschiderea dumnealor către activitățile de practica școlara efectuată conform programei din școală. Aceștia se lupta deja cu lipsa forței de muncă și mai ales cu absența specialiștilor de pe piață și cred că recrutarea forței de lucru încă de pe băncile școlii este o soluție la problemele ce îi vizează în mod direct. O parte din oamenii de afaceri și-au arătat imediat interesul de a selecta un număr de elevi și a-i prelucra în fermele lor in perioada acestei practici. S-au adus în discuție dificultățile întâmpinate atât de către angajatori, cât și de angajați și s-a încercat o aplanare a diferențelor de opinie, astfel încât ambele parți să aibă de câștigat, iar agricultura, activitate preponderentă în Romania, să fie în avantaj. Discuțiile au adus în prim plan probleme reale, atât pentru activitatea locală, cât și pentru viitorul agriculturii în Romania.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024