Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru medicul Mihai Lucan, cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane de lei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Măsura arestului la domiciliu a profesorului Luncan era până pe 10 februarie. Conform articolului 235 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, propunerea procurorului de prelungire a măsurii preventive se face cu cel puțin 5 zile înainte de expirare.
Chiar dacă termenul până la care se putea cerea prelungirea măsurii preventive expira luni, 5 februarie, propunerea DIICOT a fost depusă astfel încât să fie judecată într-o zi nelucrătoare. Această procedură ridică semne de întrebare, având în vedere că sâmbăta și duminica judecătorii desemnați și cunoscuți sunt judecătorii de serviciu.
O altă coincidență care ridică semne de întrebare este, potrivit Ştiri pe surse, faptul că judecătorul care a dispus prelungirea arestului la domiciliu este același judecător care a semnat mandatele de percheziție în dosar.
Potrivit DIICOT, un aparat medical performant, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca la Lukmed - clinica privată a medicului Lucan, unde a fost utilizat timp de şase ani.
Procurorii susţin că reprezentanţii Institutului şi ai clinicii au dispus, în anul 2007, transferul fizic şi fără titlu al acestui aparat din sediul Institutului în cel al clinicii private, fără a întocmi niciun fel de contract în acest sens. În perioada 2007 - 2013, atât aparatul utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul Institutului au fost utilizate exclusiv în beneficiul clinicii private.
"Astfel, în perioada 2007 - 2009, un număr de 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/ renală) care au fost efectuate în cadrul clinicii private cu ajutorul unei aparaturi medicale (GALIL) aparţinând Institutului şi transferată fără titlu din incinta acestei instituţii în cea a clinicii private, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kiturilor pentru utilizarea acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de instituţia de stat, iar pacienţilor le-au fost percepute sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kitul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale plus alte consumabile specifice (butelii cu gaze - heliu şi argon), întreg setul costând aproximativ 3.800 euro per pacient", precizează DIICOT.
Conform DIICOT, o altă modalitate de delapidare a Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală pe care le presupunea internarea preoperatorie şi postoperatorie a pacienţilor asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private.
De asemenea, o altă modalitate de delapidare a constat în folosirea resurselor financiare, materiale şi umane ale laboratorului de analize din cadrul Institutului pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând unei societăţi comerciale.
"Contravaloarea serviciilor medicale prestate de către persoana vătămată nu a fost achitată, respectiv analize medicale ale ţesuturilor umane recoltate prin biopsii sau alte asemenea analize specific medicale de la pacienţii asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private, în condiţiile în care toate aceste costuri au fost suportate din bugetul alocat Institutului", precizează DIICOT.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024