Seria spectacolelor organizate de Filarmonica ”George Enescu” pentru marcarea a 70 de ani de la înființare a avut vineri seară punctul culminant. La Casa de Cultură a Sindicatelor muzicienii botoșăneni, alături de invitați de seamă din țară, au oferit un concert tribut celor care de-a lungul timpului au slujit instituția.
Evenimentul a fost prezentat de actorul Marius Rogojinschi, care a evocat zbaterile lui Max Weber, omul fără de care orașul nu ar fi avut nici Filarmonica și nici Teatrul pentru Copii și Tineret ”Vasilache”, denumit la început ”Cravata Roșie”.
Pe două ecrane montate în părțile laterale ale scenei au fost difuzate atât imagini cu fostul dirijor și avocat, cât și altele, cu orchestra de-a lungul anilor, cu caiete de sală și instantanee din turnee.
Pe aceleași ecrane a fost prezentat și un mesaj al fiicei fondatorului Filarmonicii.
”Emoțiile mă domină, nostalgia anilor în care am crescut cu această Filarmonică... Și am crescut nu doar pentru că tatăl meu a avut o contribuție esențială la dezvoltarea ei, ci pentru că toată copilărie mea a fost legată de bucuria de a fi prezentă în sălile de repetiție, în sălile de concerte. Vinerea seară (cea în care au avut și au loc majoritatea concertelor Filarmonicii Botoșani – n.r.) era o zi sacră”,
Renate Weber, în prezent Avocatul Poporului.
Apoi și-a intrat în rol managerul Mirel Manea:
”Nu pot descrie în cuvinte emoțiile pe care le am pe această scenă. Am marea onoare să invit pe scenă generația de aur a Filarmonicii Botoșani pentru a le oferi o distincție aniversară”.
Rând pe rând au urcat în lumina reflectoarelor foști directori, muzicieni, contabili, referenți ai instituției, care au primit o plachetă omagială, flori și alte daruri.
Nu au lipsit momente emoționante, în care distincțiile au fost ridicate de fii în numele părinților, fii care astăzi fac parte din orchestra simfonică.
Și nici cele când în fața sutelor de spectatori au venit alți membri ai familiei întrucât fostul muzician n-a mai prins pe pământ această sărbătoare.
Însuși managerul Mirel Manea a avut parte de aduceri aminte atunci când și-a premiat foștii maeștri, care l-au inițiat în tainele trompetei și care au onorat evenimentul cu prezența.
Premierea a fost făcută în mijlocul spectacolului, care a început cu ”Preludiu la unison” - George Enescu și ”Maeștrii cântăreți din Nurnberg” - Richard Wagner și a continuat cu Florin Ionescu Galați solist la vioară, alături de care orchestra simfonică a interpretat ”Ave Maria” de Franz Schubert și ”Balada” de Ciprian Porumbescu.
La finalul premierilor a fost invitat pe scenă și primarul Cosmin Andrei, oarecum mirat de tristețea care a cuprins orchestra într-un moment de bucurie.
”70 de ani, aniversare, a fost cu fast, a fost interesant, dar tristuț. De ce?”
Impresarul artistic Liviu Sorinel i-a răspuns că, ”din cauza vârstei”, după care edilul șef a continuat:
”Mă așteptam să fie un pic mai vesel, cu «Mulți ani, trăiască », adică gata, ne oprim? La 100 de ani? Bine”.
Cosmin Andrei a felicitat artiștii și publicul ”pentru că am văzut că la Filarmonica Botoșani tradiția merge din generație în generație, talentul merge din generație în generație. Au primit premii cei care astăzi sunt în orchestră pentru cei care trebuiau să fie în public sau sunt în public și mi-a plăcut acest lucru. Vreau să vă felicit și pe dvs. deopotrivă pentru ceea ce ați făcut pentru Filarmonica Botoșani și pentru cultura botoșăneană. Max Weber a sădit sămânța pentru Teatru și Filarmonică, dar dvs., generațiile, atât cele mai tinere, cât și cele mai în vârstă, ați dus mai departe această tradiție și în numele botoșănenilor vreau să vă mulțumesc”.
După care s-a referit la conducătorii instituției, impresarul artistic cu atribuții de director adjunct, Liviu Sorinel, împlinind la rândul său 36 de ani de când lucrează la Filarmonică.
”Merită de apreciat această determinare și acest efort pe care le-a depus pentru că alături de maestrul Mirel Manea a adus Filarmonica pe noi culmi în această perioadă și vă pot demonstra acest lucru foarte simplu: a crescut foarte mult numărul de spectatori. În calitate de... să spunem de decident asupra banului public, trebuie să ținem cont și de adresabilitate și chiar dacă este o latură mai elitistă ceea ce transmite Filarmonica, mi-a plăcut și când am avut un număr mare de spectatori în Centrul Istoric și pentru acest lucru vă mulțumesc”
Cosmin Andrei, primar
Au fost ropote de aplauze și momente amuzante în partea a doua a concertului, responsabili și de unele și de celelalte fiind baritonul Iordache Basalic și tenorii Marcel Pavel și Vlad Miriță.
Au îmbinat creațiile celebre, precum ”Caruso” (Te voglio bene assai), ”Santa Lucia”, ”Funiculi, funicula”, ”Chitarra romana” cu momente în care au dialogat între ei, cu dirijorul sau cu publicul, printre altele, Marcel Pavel cerându-i unui spectator căruia tot îi suna mobilul: ”opriți telefonul acela că nu pot sa răspund”.
”O sole mio” a părut inițial să închidă concertul, doar că Marcel Pavel s-a gândit să ofere și o surpriză spectatorilor și a cântat încă două piese, inclusiv ”Frumoasa mea”, alături de Vlad Miriță.
”Gala Premiilor de Excelență Artistică”, denumirea sub care s-a desfășurat evenimentul de vineri, a fost cel mai lung spectacol al Filarmonicii din ultimii doi ani. Asta după ce numai discursurile foștilor manageri Ion Ilie și Marieta Baciu s-au întins cumulat pe mai bine de jumătate de oră, lucru care l-a determinat pe primarul Cosmin Andrei, ajuns pe scenă, ”să mă opresc pentru că sărbătorim 71 de ani la cât s-a vorbit seara aceasta”.
Astfel că, început la câteva minute după 18:30, concertul s-a terminat spre ora 22:00. Dar seara închinată foștilor oameni ai Filarmonici nu s-a încheiat acolo, ei fiind invitație la o recepție.
Fiind vorba de un concert aniversar, intrarea a fost liberă, iar la final baritonul și tenorii au cântat alături de spectatori ”Mulți ani trăiască”.
1) Ilie Ion - DIRECTOR
2) Marieta Baciu – DIRECTOR SI ARTISTINSTRUMENTIST VIOARA
3) Gheorghe Petrescu – CONCERT MAESTRU (placheta a fost ridicată de fiul Ionuţ Petrescu)
4) Constantin Panaite - ARTIST INSTRUMENTIST VIOARA
5) Dorel-Iulian Chiruţă - ARTIST INSTRUMENTIST VIOARĂ
6) Francisca Alecu – ARTIST INSTRUMENTIST VIOARĂ
7) Florian Baciu – ARTIST INSTRUMENT VIOLĂ
8) Maria Spînu – INSTRUMENTIST VIOLĂ
9) Stancu Elena – referent (placheta a fost ridicată de Maria Spînu)
10 )Corneliu Grigoriu – ART.INSTRUM. VIOLA (placheta a preluat-o Andrei Grigoriu)
11) Costică Chetrianu – ARTIST INSTRUMENTIST VIOLONCEL
12) Dumitru Amarghioalei – ARTIST INSTRUMENTIST VIOLONCEL
13) Liviu-Gheorghe Stoleri – ARTIST INSTRUMENTIST VIOLONCEL
14) Robert Spodheim – ARTIST INSTRUMENTIST CONTRABAS
15) Eugen Abacioaie – ART.INSTRUM. CONTRABAS
16) Virgil Airimiţoaie – ARTIST INSTRUMENTIST FLAUT
17) Cristina Ivanescu – ARTIST INSTRUMENTIST FLAUT
18) Ion Baluş – ARTIST INSTRUMENTIST FLAUT
19) Elisabeta Mandric – ARTIST INSTRUMENTIST FLAUT
20) Emil Mandric – ARTIST INSTRUMENTIST TROMPETĂ
21) Panainte Alexandru - ARTIST INSTRUMENTIST OBOI
22) Mircea Olaru – ARTIST INSTRUM. OBOI
23) Gheorghe Orzan-Dragoş – ARTIST INSTRUMENTIST CLARINET
24) Gheorghe Gâtlan – ARTIST INSTRUMENTIST CLARINET
25) Ioan Mutihac – ARTIST INSTRUMENTIST FAGOT
26) Cătălin Buzăianu – ARTIST INSTRUMENTIST FAGOT
27) Valentin Robu – ARTIST INSTRUMENTIST
28) Dumitru Robu – ARTIST INSTRUMENTIST TROMBON
29) Eugen Luca – ARTIST INSTRUMENTIST TROMBON
30) Alfonz Blîndă – ARTIST INSTRUMENTIST TROMBON
31) Ioan Triboi – ARTIST INSTRUMENTIST TROMBON
32) Petru Sîia – ARTIST INSTRUMENTIST CLARINET
33) Cornelia-Elena Cîntec – CONTABIL ŞEF
34) Aurel Zaboloteanu – MÂNUITOR DÉCOR
pt. Constantin-Dan Mircea (DIRECTOR) - d-na Madi Mircea, soția
pt.Georgeta Prisacariu - Dragomir Vasiliu, fiul
pt.Valentin Nica-Butunoi / ART.INSTRUM. TUBA – d-na Elena Nica-Butunoi, soție
Mihai Amarghioalei/ ART.INSTRUM.CORN – d-na Nușa Amarghioalei, soție
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024