Ceilalți doi martori care au fost audiați la Tribunalul Botoșani în procesul privitor la redevența plătită către Primărie de Uvertura Mall au fost doi consilieri locali din legislaturile trecute.
Respectiv Valentin Guraliuc, consilier local în perioada 2000 – 2012 și Sergiu Burlacu, ales local doar doi ani de zile în intervalul 2006 – 2008.
Ambii foști consilieri locali au avut de răspuns aproximativ la aceleași întrebări iar răspunsurile nu au fost foarte diferite.
Judecătorul a dorit să știe cum au votat la proiectul de hotărâre privitor la diminuarea redevenței pentru suprafața de peste 4.600 de mp pe care s-a construit Uvertura Mall. Atât Valentin Guraliuc cât și Sergiu Burlacu au votat pentru.
Au motivat că au făcut acest lucru în baza raportului de specialitate și a documentelor anexate la proiectul de hotărâre din partea serviciilor de specialitate ale primăriei, asumate de șefii acestora.
Martorii au declarat că de multe ori consilierii locali, aleși politic, nu au studiile necesare pentru aprofundarea unor chestiune precum cea discutată în acest proces și atunci studiază documentele ce le sunt prezentate la mapele de ședință.
S-a accentuat partea de stabilire a nivelului redevenței, foștii consilieri locali fiind întrebați dacă există vreo lege în vigoare care să stabilească exact suma ce poate fi pretinsă pentru concesiunea unui bun public sau dacă acest aspect rămâne la latitudinea municipalității.
„Nu sunt abilitat să știu care sunt criteriile de stabilire a nivelului redevenței”, a răspuns Valentin Guraliuc.
Foștii aleși locali au mai arătat că nu au fost supuși presiunilor pentru a vota sau nu acest proiect de hotărâre care a adunat 22 de voturi din 23 în anul 2006.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024