Două societăți comerciale din comuna Ungureni au fost verificate sâmbătă seară de jandarmii botoșăneni, care au întocmit două dosare cu acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă cu țigări.
Jandarmii aflați în executarea unei misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice în localitate au constatat că în incinta celor două societăți se comercializează țigări de proveniență extracomunitară, fiind ridicate în vederea confiscării 199 de pachete de diferite sortimente.
Actele procedurale întocmite de jandarmi vor fi înaintate către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu țigările ridicate în vederea confiscării.
Cele două societăți comerciale nu au fost singurele controlate de jandarmi, alte opt societăți din localitățile Vorniceni, Dângeni, Știubieni și Ungureni fiind verificate atât din punct de vedere al comerțului cu produse accizabile, cât și în ceea ce privește respectarea normelor legale privind ordinea publică, măsurile de protecție sanitară sau fumatul în spațiile publice închise, fiind aplicate și nouă sancțiuni contravenționale, din care trei pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024