Polițiștii suceveni de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu mai mulți parteneri, organizează și în acest an tabere și școli de vară pentru copii.
Taberele au tematică preventivă, iar beneficiarii vor fi peste 300 de copii din mediul urban și rural. Ideea acestor tabere este de a organiza întâlniri cu copiii și de a-i angrena în activități cultural-educative și sportive, care să le facă plăcere și care să aibă și o importantă latură preventivă.
Comisarul-șef Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul poliției județene, a explicat:
„Analizând fenomenul delincvenţei juvenile pot fi identificaţi mai mulţi factori determinanţi sau favorizanţi, printre care sporirea tentaţiilor şi diminuarea controlului social, monotonia şi degradarea cadrului de viaţă, probleme de familie, pierderea identităţii sau a reperelor morale, absenţa spiritului de solidaritate, efectul nociv al violenţei vehiculate de mijloacele de informare în masă. Aceste tabere vizează informarea tinerilor asupra riscurilor adoptării unor comportamente de tip delictual".
O primă tabără pentru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani a fost organizată în perioada 18 – 23 iunie, potrivit Monitorul de Suceava. Beneficiarii taberei au fost 20 de copii din județele Suceava și Botoșani, care au obţinut rezultate bune la învăţătură în anul şcolar precedent şi nu au acumulat absenţe de la cursuri.
Tabăra de vară a fost organizată cu sprijinul Mănăstirii Vorona din județul Botoșani.
În cadrul taberei de vară au fost organizate zilnic ateliere şi workshopuri cu tematică preventivă cu participarea poliţiştilor. Au fost proiectate filme educative pe linia prevenirii dispariţiilor de minori, a pornografiei infantile pe internet, dar şi pe linie de siguranţă rutieră.
Următoarea tabără va avea loc în comuna suceveană Fundu Moldovei. Aceste acțiuni ale poliției se desfășoară cu implicarea unui partener tradițional, Brian Douglas, un englez care a făcut din voluntariat scopul vieții și este mereu alături de polițiștii suceveni.
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024