Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că există o întârziere la plata medicilor din centrele de vaccinare cauzată de neîndeplinirea sarcinilor de către un funcționar public din minister.
De asemenea, Voiculescu spune că plățile au început deja să se facă.
"Banii au fost ceruți de la Ministerul Finanțelor, e adevărat că abia ieri, și plățile au început deja să se facă, respectiv mâine se vor continua plățile către Direcțiile de sănătate publică", a precizat Voiculescu.
Întrebat de ce abia luni au fost ceruți acești bani, Voiculescu a spus că nu este atribuția ministrului.
"Astea nu sunt lucruri pe care le face ministrul. Există o întârziere, în Ministerul Sănătății am evaluat care au fost cauzele întârzierii și întârzierile au fost de câteva zile", a menționat Vlad Voiculescu.
Ministrul spune că vina aparține unui funcționar public din cadrul Ministerului, relatează ziare.com. El a mai spus că acesta este încă în funcție, menționând că "legea funcționarilor publici este relativ clară că nu pot fi luate măsuri de pe o zi pe alta".
"Și lucrăm cu ce avem. Instituția funcționează așa cum funcționează și nu de ieri, de astăzi. Câteodată există întârzieri și luăm măsuri să nu mai existe aceste întârzieri", a mai spus ministrul.
Întrebat ce trebuia să facă funcționarul, Voiculescu a răspuns: "Să completeze o hârtie, să o semneze și să o trimită mai departe".
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024