„Părinții mei mi-au povestit că, pe timpul comunismului, nu se găseau cărți ca acum. Și trebuiau să împrumute. Și din nostalgie ei au cumpărat toată colecția editată a lui Jules Vernes, precum și o colecție de cărți celebre după care au fost ecranizate filme. De exemplu: „Robinson Crusoe”, ”Cei trei mușchetari”, ”Winnetou”, ”Moromeții” și altele. Și, când eram mică, părinții mei mă duceau în vacanțe la „Vila Scriitorilor” în Olimp, iar acolo am întâlnit copii care citeau mult. Iar aceștia erau copii și nepoți ai unor scriitori și actori celebri. I-am întâlnit și eu acolo, să vă spun pe cine am întâlnit, ar fi maestrul Radu Beligan. Chiar și anul acesta am trecut câteva zile pe acolo și l-am întâlnit pe dl. Eugen Cojocaru care este un jurnalist – scriitor. S-a bucurat foarte mult că m-a întâlnit și m-a felicitat când a văzut pasiunea mea pentru lectură și cred că din acel loc am fost atrasă de pasiunea mea de a citi, plus că la recepția acelei vile este o bibliotecă pe care am văzut-o și mă gândeam să citesc și eu câteva cărți, să-mi iau acasă”,
Andreea Jitariuc, blogger în vârstă de 14 ani, pe Instagram
Se răcește vremea în toată țara – PROGNOZA meteo pentru două săptămâni
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Grenadă găsită într-o pădure de un botoșănean ieșit la plimbare
Oana Sava
May 06, 2024
COD GALBEN de inundații anunțat de hidrologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
O nouă alertă: COD PORTOCALIU în șapte localități, botoșănenii avertizați prin RO – ALERT
Oana Sava
May 06, 2024