După distrugerile din timpul războiului și instaurarea regimului socialist (la acea vreme), după daunele de război care trebuiau plătite (prin toate avuțiile solului și subsolului țării) către Uniunea Sovietică, după despărțirea Moldovei prin hotarul de pe Prut, Dumnezeu ne-a încercat și cu o secetă care îi determina pe oameni să-și vândă ce aveau prin casă (în special covoarele de pe pereți) sătenilor din zonele sudice ale țară, unde recoltele au fost ceva mai rodnice. Ce îmi amintesc din acea vreme? Numai grozăvii: mâncam mămăliguță din făină de orz; borșul de lobodă era la ordinea zilei; având grădina cu porumb semănat până sub streașina casei, iar cineva a stat la pândă (în porumb) până când a răsturnat mama mămăliga pe fundul de lemn, pe care ”l-a înșfăcat”… și dus a fost.
Dumitru Murariu, Academician, fost director al Muzeului ”Grigore Antipa”, născut la Ungureni
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024