Liderii PDL, PNŢCD şi PER au depus vineri la ora 12:00, la Biroul Electoral Judeţean, actele necesare înregistrării noii alianțe electorale. Evenimentul a constituit un prilej pentru o demonstraţie de forţă a „Mişcării de Botoşani”. Astfel, la acţiune au luat parte în jur de 150 de persoane, toate cu eşarfe verzi ce aveau incripţionate denumirea noii structuri politice.
Acestea fuseseră împărţite în Piaţa Revoluţiei de liderii organizaţiei de tineret în frunte cu preşedintele Gabriel Alecsandru. Practic, au fost prezenţi aproape toţi candidaţii la cele 78 de primării, cărora li s-au adăugat parlamentarii şi şefii de colegii. Bineînţeles că nu lipsit şeful CJ. Din toţi aceştia în sediul BEJ au intrat până la urmă 12 politicieni: preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac, primarii Cătălin Flutur, Constantin Pitorac şi Dumitru Chelaru, parlamentarii Daniel Humelnicu, Stelică Strugaru, Cătălin Buhăianu şi Nicolae Rebenciuc, consilierul judeţean Cristian Achiţei, şefa Colegiului Dorohoi Rodica Huţuleac şi preşedinţii PNŢCD şi PER, Corneliu Furtună, respectiv Mircea Costea.
„Visul nostru este să câştigăm alegerile locale”
„Este primul moment important din viaţa Mişcării pentru Botoşani, un vis al nostru care va deveni realitate pe 10 iunie. Visul nostru este să câştigăm alegerile locale la nivelul judeţului Botoşani şi le vom câştiga. Pentru noi a câştiga înseamnă în primul rând a avea mai mult decât în 2008”, a afirmat
Cătălin Flutur, preşedintele coordonator al Mişcării pentru Botoşani la ieşirea din BEJ. El a adăugat că strict pe vot politic alianţa nou formată îşi propune un scor electoral de 30-35%. Mihaela Ungureanu, preşedinte BEJ, le-a spus liderilor „Mişcării pentru Botoşani” că va emite o decizie privind înregistrarea alianţei electorale. La ieşirea din BEJ delegaţiei i s-au alăturat toţi membrii prezenţi în Piaţa Revoluţiei la o poză de grup.
CITEŞTE ŞI:
EXCLUSIV : Primari de la şase partide, director la stat şi-un consilier judeţean la "Mişcarea pentru Botoşani" la alegerile locale – LISTA CANDIDAŢILOR