Un bărbat, fost lider politic a avut parte de o moarte înfiorătoare.
Gheorghe Baciu, un fost lider PRM în vârstă de 61 de ani, lucra ca agent imobiliar și a fost găsit mort în mașina sa de proprietara unui imobil pe care se pregătea să-l vândă.
Macabra descoperire a fost făcută, duminică, de o femeie, care a observat mașina lui Gheorghe Baciu, parcată în spatele sediului Poliției din Salonta, județul Bihor. Era parcată în fața casei sale, pe care ea voia s-o vândă cu ajutorul fostului președinte PRM Salonta, reprofilat ca agent imobiliar. Proprietara imobilului a intrat în curte, unde l-a găsit pe Gheorghe Baciu, zăcând fără suflare și plin de sânge pe față.
Îngrozită, femeia a sunat la 112 ca să anunte tragicul eveniment. În scurt timp, locul a fost împânzit de polițiști și procurori care au investigat cazul.
„Specificul speţei şi stadiul anchetei nu permit comunicarea, la acest moment, a altor informaţii, decât confirmarea faptului că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor se află în lucru un dosar având ca obiect infracţiunea de omor – evenimentul de la Salonta”, a precizat, pentru Bihoreanul, prim procurorul adjunct al Parchetului Bihor, Maria Cotrău.
Medicul de la Ambulanță, care a constatat decesul, crede că bărbatul ar fi fost ucis sâmbătă. Trupul fără viață al bărbatului a fost transportat la morgă. În urma rezultatelor necropsiei, medicii legiști vor stabili cauza decesului.
Gheorghe Baciu a fost mai mulți ani liderul filialei din Salonta a Partidului România Mare. În 2008, a candidat la alegerile parlamentare, însă nu a reușit să obțină decât 3,91 la sută din voturi, insuficiente pentru a obține un mandat în Legislativ. În ultimii ani, fostul politician se ocupa cu afaceri în domeniul imobiliar în județul Bihor. (Sursa: Știri pe surse)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024