La întâlnirea care a avut loc p 26 octombrie la Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) privind prețul la energie s-au abordat și alte teme. Managerii câtorva dintre cele mai mari companii din Botoșani au reclamat fiscalitatea excesivă pe care o practică Statul Român.
Agnes Holca, directorul general de la SC Rolana Tex SRL, a arătat că în România sarcina pe salariu este de 47,5%, adică aproape jumătate din leafa unui angajat reprezintă impozite plătite la bugetele statului.
Manuela Zarug, directorul general de la SC Serconf SA, a menționat că firmele sunt impozitate inclusiv pentru tichetele de masă acordate lucrătorilor.
Care este consecința acestei fiscalizări accentuate?
”Am ajuns de râsul curcilor, să vină din Bangladesh să muncească în România și ai noștri să fugă?”
Manuela Zarug, directorul general de la SC Serconf SA.
A adăugat că aducerea unor muncitori din Asia presupune costuri și cu masa, cazarea și achitarea unui salariu mai mare.
A povestit că unitatea pe care o conduce a asigurat unor școli din mediul rural cele necesare pentru ca elevii să se specializeze în confecții, însă la final foarte puțini s-au și angajat.
Și nici învățământul dual nu ar genera rezultate, potrivit managerului de la ”Rolana Tex”. Fabrica pe care o conduce are de câțiva ani un astfel de contract cu Liceul Alexandru cel Bun prin care acordă inclusiv stimulente financiare elevilor. Doar că acele contracte se încheie cu părinții, iar la terminarea studiilor liceenii devin majori și extrem de puțini se și angajează la ”Rolana Tex”, neputând fi obligați să o facă.
”Dacă aduci muncitori din Vietnam, nu există școală în limba engleză în România ca să le poți face autorizație”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Pe de altă parte, nu s-a arătat din cale afară de supărat pentru faptul că oameni din Asia ajung să muncească în România, amintind că ”America a fost construită de sud-americani”.
Mai multe firme din Botoșani, în special din confecții, au apelat la muncitori din Sri Lanka, Pakistan, Bangladesh și din alte țări asiatice pentru a suplini lipsa forței de muncă locale.
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024