Concursul pentru funcția de director al Spitalului de Pneumoftiziologie este (aproape) finalizat.
La cea de-a doua probă din examen a rămas un singur candidat. Costel Lupașcu și-a susținut ieri, 16 iunie 2021 proiectul de management, după ce constestația Cristinei Bahrin după prima probă a fost respinsă de comisia de concurs.
Rezultatele au fost afișate astăzi, Costel Lupașcu fiind declarat admis. Ceea ce înseamnă că va conduce spitalul aflat în subordinea Primăriei municipiului Botoșani, în următorii patru ani de zile.
Contractul de management ar urma să fie semnat abia după ce membrii Consiliului de Administrație al unității spitalicești vor lua act de rezultatele concursului iar primarul Cosmin Andrei va emite o dispoziție în acest sens.
La fel cum s-a întâmplat și la alte concursuri pentru funcții publice, și în acest caz rezultatele au fost semi-transparente, în sensul în care s-a făcut public numele candidatului nu și calificativul cu care a promovat examenul.
Iar asta din cauza unui regulament de concurs, întocmit de Consiliul de Administrație care este condus de social democrata Ramona Guraliuc (foto sus) și care a avut o prevedere prin care se arăta că sunt afișate doar numele candidaților, notele acestora fiindu-le transmise exclusiv acestora.
Rezultatul concursului va rămâne definitiv abia în datade 18 iunie când expiră termenul de depunere a contestațiilor și pentru proba a doua.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024