Un consilier local a declarat că și-a propus ca în fiecare ședință de Consiliu Local să atragă atenția cu privire la ceea ce se întâmplă în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
Cătălina Lupașcu a trecut probabil miercuri seară prin Centrul Vechi și a observat imaginea dezolantă a mormanelor de semințe care tronează acolo și a cetățenilor care încă nu au învățat ce înseamnă civilizația și respectul pentru operatorii economici.
"Vreau să atrag atenția că aseară Centrul Vechi era sub asediul semințelor și al unor persoane care stăteau pe treptele unor agenți economici și care făceau ceea ce știu să facă mai bine. Mi-am propus ca în fiecare ședință de Consiliu Local să atrag atenția celor care trebuie să supervizeze acea zonă”,
Cătălina Lupașcu, consilier local PNL
Consilierul local spune că sunt perioade în care situația arată mai bine, după care se revine la starea inițială.
”Avem puseuri când cineva ne solicită să intervenim, facem câteva zile ceea ce trebuie să facem, monitorizăm, supervizăm, după care abandonăm. Ne-au simțit și acele persoane slăbiciunea, că facem lucrurile pe fond emoțional”,
Cătălina Lupașcu, consilier local PNL
În realitate, imaginea văzută de Cătălina Lupașcu se poate observa zilnic și pare să capete dimensiuni tot mai mari odată cu încălzirea vremii.
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024