În această lună se împlinește un an de când accesul la ședințele Consiliului Județean și Consiliului Local este zădărnicit tocmai de oamenii trimiși acolo de botoșăneni să le reprezinte interesele. Folosindu-se de pandemie, atât aleșii de la județ, cât și cei de la municipiu respectă parțial sau deloc Codul Administrativ care prevede fără echivoc că întrunirile de plen se desfășoară în regim deschis.
Printre altele, aceasta însemna înainte (și ar trebui să însemne și acum) că orice botoșănean putea asista la o ședință, nu puține fiind de altfel cazurile în care unii cetățeni interesați de anumite puncte de pe ordinea de zi sau veniți cu alte probleme legate mai ales de deliberativul municipal, luau cuvântul.
Din martie 2020 și până în martie 2021 Consiliul Județean Botoșani s-a întrunit o singură dată în sala mare a Palatului Administrativ, acolo unde au loc de peste 15 ani ședințele plenului.
De alte două ori ședințele au avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, însă au fost cele festive, de depunere a jurământului de către noul președinte și noii consilieri județeni.
În rest, toate întrunirile s-au derulat în sistem de audio conferință, la care au acces doar șefii din CJ și consilierii județeni.
Nu a fost invitat vreodată un reprezentant al vreunui sindicat, ONG, mijloc mass-media.
Doina Federovici, președintele CJ, a motivat că la singura ședință desfășurată în Palatul Administrativ s-a strâns prea multă lume și de aceea nu mai convoacă plenul acolo.
Cât despre organizarea unor ședințe online transmise pe internet... nu au consilierii laptopuri.
Nerespectarea legii și participarea de la distanță a consilierilor la ședințe nu înseamnă însă că aleșii nu mai primesc indemnizație sau beneficiază de acest drept diminuat. Nu, consilierii au parte de exact aceeași remunerație.
Cum indemnizația brută lunară a unui consilier județean este de 1.800 lei, iar de această retribuție beneficiază 30 de aleși (președintele și vicepreședinții nu primesc indemnizație de ședință), înseamnă că lunar se cheltuiesc 54.000 de lei. Iar un calcul simplu arată că la Botoșani s-au consumat într-un an 648.000 de lei cu indemnizațiile pentru ședințe secrete la care consilierii nici măcar nu s-au deplasat.
Mai mulți consilieri județeni, proveniți însă doar din rândul opoziției din CJ, s-au arătat deranjați de situația care se tot perpetuează și au cerut respectarea Codului Administrativ. Solicitărilor acestora li s-a adăugat mai nou și aceea a unuia dintre vicepreședinți.
”În principiu, am avut o discuție chiar de la început referitoare la ședințe. Normal trebuiau făcute față în față”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte CJ.
Acesta a adăugat că, atât timp cât ședințele și proiectele dezbătute sunt publice, nu înțelege rolul Serviciului de Telecomunicații Speciale și crede că CJ ar trebui să apeleze la programe informatice online, devenite foarte populare pe mapamond, dacă tot nu se dorește organizarea unor ședințe fizice.
Situația diferă și nu prea la Consiliul Local Botoșani. Mai exact, aici ședințele sunt transmise online pe Facebook, însă cetățenii pot doar să vizioneze și eventual să comenteze pe amintita rețea de socializare, fără să își poată lua efectiv la întrebări aleșii ori să ia cuvântul. Iar în timp participarea unor consilieri la ședințele online a devenit una de-a dreptul sfidătoare față de oamenii care i-au votat și care le plătesc indemnizațiile. Unii aleși se conectează la începutul ședinței sau nici chiar atunci după care își închid camerele video. Ca și la CJ, acest tip de participare mai ciudat la treburile urbei nu a adus cu sine o diminuare a drepturilor bănești.
Indemnizația brută lunară a unui consilier municipal este de 1.872 de lei și cum deliberativul municipal are 23 de membri, dintre care doi sunt viceprimari ce nu beneficiază de această retribuție, ajungem la o cheltuială lunară de 39.312 lei. Aceasta înseamnă că municipalitatea botoșăneană a consumat în ultimul an 471.744 de lei pentru plata aleșilor.
Edilii de la municipiu încă analizează posibilitatea organizării unor ședințe în format fizic.
”Luăm în considerare ca ședințele viitoare să se facă fizic, bineînțeles cu respectarea tuturor normelor anti Covid. Vom discuta și cu Direcția de Sănătate Publică pentru a organiza totul legal”,
Bogdan Buhăianu, viceprimar Botoșani.
Cumulat, CJ și CL au cheltuit 1,1 milioane de lei pentru plata consilierilor județeni și municipali în ultimul an pentru ședințe care în bună parte nu respectă Codul Administrativ.
În timp ce șefii de la județ și municipiu se prevalează de afecțiunea care a dat omenirea peste cap în ultimul an pentru a nu convoca ședințe în format fizic cu 33 de consilieri la județ și respectiv 23 de consilieri la municipiu, în Botoșani s-au desfășurat o sumedenie de manifestări, inclusiv spectacole la Filarmonica de Stat, concerte de Ziua Femeii și alte acțiuni la care au luat parte de trei-patru ori mai multă lume decât ar participa la ședințele CJ sau CL, incluzând și eventualii invitați.
Teoretic, președintele Consiliului Județean, respectiv primarul convoacă ședințele de CJ, respectiv CL și specifică modul de desfășurare al acestora. Practic, inclusiv consilierii pot convoca ședințe, numai că în afara unor interpelări, nici măcar aleșii din opoziție nu au întreprins ceva concret pentru ca ședințele să devină cu adevărat publice, preferând doar să puncteze politic la acest capitol, fără să inițieze vreo acțiune concretă, deși au puterea să o facă. De altfel, inclusiv prefectul s-a autosesizat pe această temă, neexistând vreun consilier din cei peste 50 de la județ și municipiu care să îi reclame oficial nerespectarea legii în modul de organizare a ședințelor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile