Consiliul de administraţie al SC Nova Apaserv SA a fost revocat vineri în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor. Şedinţa a fost convocată de preşedintele CA Maricel Georgescu tocmai pentru a rezolva problema aceste structuri.
Însuşi acesta devenise incompatibil deoarece era salariat al societăţii, iar după cum v-am mai informat, un alt membru, Sergiu Zvâncă, a demisionat. De asemenea, tocmai de pe 22 august Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Botoşani” a solicitat revocarea tuturor membrilor CA în vederea numirii acestora în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Din consiliul de administraţie de la
SC Nova Apaserv SA au făcut parte Maricel Georgescu, Grigore Bozi, Dan Ionescu, Sergiu Zvâncă, Stelică Fasniuc, Florin Şchiopu şi Angela Francu. De fapt, cu o singură excepţiie, până la ora şedinţei toţi membrii consiliului de administraţie şi-au dat demisiile.
„Nu am fost convocat la şedinţă, ştiu că unii colegi şi-au mai dat demisia, eu nu mi-am dat-o”, ne-a declarat
Stelică Fasniuc. CA-ul a fost înlocuit cu unul interimar.
CITEŞTE ŞI:
Cei 7 „magnifici” politici de la Apă - oamenii care conduc din umbră Apaserv