Cazul româncei Eleonora Zugun a șocat opinia publică mondială, botoșăneanca fiind cercetată de cei mai mari savanți, care au constatat fenomenul Poltergeist.
Cazul româncei Eleonora Zugun a șocat opinia publică mondială, botoșăneanca fiind cercetată de cei mai mari savanți, care au constatat fenomenul Poltergeist. Născută în 1913 în comuna Cândești, satul Talpa (județul Botoșani), Eleonora a început să dezvolte capacități paranormale imediat cum a împlinit 12 ani: în jurul ei obiectele începeau să plutească sau să dispară, avea crize violente, urmate de apariția pe corp a tot felul de echimoze și mușcături!
Un savant german aflat în trecere prin România a auzit de cazul ei și a luat-o pe Eleonora, pe răspunderea lui, la Viena, acolo unde fata a intrat în grija contesei Wassilko-Serecki, mare pasionată de paranormal, dar și a britanicului Harry Price, o somitate în domeniu, anunță Kanal D.
Filmată în mediu închis, într-o încăpere securizată, Eleonora dovedea aceleași capacități, obiectele dispărând sau mișcându-se singure, în timp ce mușcăturile apărute de nicăieri pe mâini și pe fața Eleonorei erau din ce în ce mai severe și cu cauze necunoscute. Botezată de “Sunday Mail” drept “fata posedata de diavol”, Eleonora a scăpat de capacitățile sale paranormale în momentul apariței primelor menstruații.
Femeia s-a reîntors în țară și și-a reluat liniștită viața în satul natal, acolo unde a renovat casa părintească din Talpa. A murit la 83 de ani, în 1996, fiind înmormântată la Dorohoi. Și astăzi, misterul fenomenelor ce o însoțeau pe româncă fac valuri în presa de specialitate, mai ales că, în perioada în care era supravegheată și filmată, la Viena și la Londra, s-au înregistrat peste 3000 de incidente inexplicabile, aproape o treime fiind și foarte bine documentate.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024