FC Botoșani nu s-a regăsit în fața celor de la Juventus București și își adjudecă un singur punct din această întâlnire.
În ciuda achizițiilor valoroase făcute în această pauză competițională, jucătorii par să nu fi învățat să comunice perfect pentru mult așteptata finalizare a fazelor importante. De altfel, în prima repriză, 12 au fost loviturile spre poarta adversă ale elevilor lui Costel Enache.
Niciuna transformată în gol pentru sutele de suporteri care au înghețat de frig pe stadion, dar și pentru obiectivul echipei, mai ales.
FC Botoșani a dominat partida aproape de la un capăt la altul, însă nu a reușit să se impună decisiv.
Costel Enache i-a introdus pe teren pe toți atacanții aduși la echipă, Golubovic, Golofca și Axente, însă niciunul nu a nimerit cadrul porții.
Acest rezultat poate stârni oarece emoție în vestiarul roș-alb-albaștrilor având în vedere că o victorie era mai mult decât necesară pentru ca FC Botoșani să se califice în play-off.
În minutele de prelungiri, scorul final fiind aproape evident, membrii galeriei, reapăruți pe stadion, au început să scandeze la adresa echipei: Rușine, rușine, rușine să vă fie.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024