După ţărănistul Corneliu Furtună şi primarul în funcţie a reacţionat la proiectul căruia edilul de Constanţa i-a făcut reclamă vineri şi sâmbătă la Botoşani. Într-un comunicat emis de Mişcarea pentru Botoşani se menţionează că acest proiect a fost prezentat şi în alte oraşe în campania electorală din 2008 şi s-a dovedit a fi o ţeapă.
Redăm mai jos comunicatul Mişcării pentru Botoşani, cu precizarea că intertitlurile ne aparţin.
Un apartament marca Mazăre-Portariuc ar costa de fapt cam 50.000 de euro
Referinţa o facem la vizita, cel puţin neconformistului primar de Constanţa, care a venit la Botoşani să ne prezinte în stilul golănesc consacrat proiectul “case ieftine pentru tineri”. La o simplă căutare pe internet se poate lesne constata că proiectul este de fapt un eşec răsunător, iar casele în realitate nu sunt deloc ieftine. Unde mai pui că potenţialii clienti au renunţat pe capete la contractele iniţiale când au constatat calitatea îndoielnică a locuinţelor respective, făcute din cele mai proaste materiale, necompartimentate şi despărţite de vecini prin pereţi de rigips, deci fără să asigure pic de intimitate. Chiar şi aşa au ajuns mai scumpe decât apartamentele de pe piaţa imobiliară. Cu credit la bancă, un apartament marca Mazăre-Portariuc costă de fapt cam 50.000 de euro. Dacă mai pui alţi 10.000 de euro pentru compartimentare şi finisaje, ajunge la 60.000 de euro. Mult prea scump să fie ieftin.
VEZI ŞI:
Mazăre & Portariuc, cancioc la proiect de bloc, cu pupături şi gagici – VIDEO & FOTO
515 locuinţe construite în timpul lui Flutur
La noi, USL vrea să aplice principiile “proşti dar mulţi” şi “mulţi văd, puţini cunosc”, “să le luăm votul şi după aceea vedem noi”. Doar că vor fi surprinşi să afle că botoşăneanul e mai inteligent decât cred ei. Acesta crede în lucruri demonstrate, nu în poveşti cu care au fost prostiţi deja alţii.
“Eu nu-mi permit să le vând oamenilor iluzii. Eu ce am spus că fac - am făcut şi slavă Domnului, toate acestea se văd. Cât despre locuinţe, am construit prin ANL un număr de 515 unităţi, apartamente sau garsoniere. Sunt cartiere întregi care se văd. Tinerii vor astfel de case pentru că nu au bani să cumpere de pe piaţă. Ori minciuna servită acuma cu atâta fast mi se pare o dovadă de cinism faţă de cetăţeanul onest”, a declarant
primarul municipiului Botoşani, Cătălin Mugurel Flutur.
CITEŞTE ŞI:
Un lider de partid face praf programul lui Portariuc : Suntem luaţi de proşti
ANL-urile sunt mult mai ieftine şi tot nu se găsesc cumpărători
Un exemplu că acest proiect - chiar dacă prin absurd ar fi fost un succes în alte părţi - se potriveşte ca nuca în perete la Botoşani, este acela că aici s-a încercat construcţia unui bloc, prin ANL (Agenţia Naţională pentru Locuinţe), cu credit cu dobândă subveţionată de stat, deci mai avantajos decât la Constanţa şi nu s-au găsit solicitanţi. Chiar Radu Mazăre a declarat la Botoşani că preţul de construcţie a unei garsoniere de 20 de metri patraţi, în condiţiile sus menţionate, a ajuns la 16.000 de euro, deci 800 de euro pe metrul pătrat. La Botoşani nu s-au găsit clienţi pentru blocurile construite prin ANL cu 407 euro pe metrul pătrat.
CITEŞTE ŞI:
Mazăre şi-a ieşit turistic şi locativ din pepeni la PSD – Nu mă învăţaţi voi pă mine