FOTOREPORTAJ Liberalii au pus-o de-un chef nebun cu colinde, urături şi sorcovă la o lună după Crăciun
Goana după voturi şi competiţia electorală continuă dintre preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi primarul municipiului reşedinţă, a prelungit cu o lună sărbătorile de iarnă. Luni seară, la Hotel Rapsodia, PNL Botoşani a organizat Revelionul Pensionarilor cu peste 600 de vârstnici. Liberalii nu au ţinut cont că vremea colindelor şi a urăturilor a trecut de o lună şi au invitat un ansamblu din Hăneşti la o reprezentaţie.
Ce a urmat nu se poate vedea chiar în orice zi… de 28 ianuarie. Capre, căiuţi, mascaţi, adică toată gama de colindători şi urători a susţinut o reprezentaţie pe cinste, ca şi cum Crăciunul abia ar urma să vină. Iată, printre altele, ce s-a urat:
„Pentru anul care vine,
Vă urăm numai de bine
Să fiţi mari şi tari
Mândri gospodari
Daţi din bice băitani
La anul şi la mulţi ani”. Totul s-a încheiat apoteotic cu o… sorcovă în toată legea, adică inclusiv cu aruncat de orez spre lume.
Chiar şi unii liberali, sub protecţia anonimatului, au recunoscut că acţiunea este penibilă, subliniind că astfel de manifestări nu cadrează cu doctrina partidului, dar că preşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, este interesat de astfel de chefuri fiindcă este convins că îi aduc voturi.
[[banner]]
Urătorilor de la Grâuşorul, coordonaţi din spate de Mihai Fediuc, pe care Florin Ţurcanu vrea să îl finanţeze din bani publici pentru Ansamblul Balada, li s-au adăugat mai mulţi interpreţi de la Orchestra Rapsozii Botoşanilor, din subordinea CJ Botoşani. Florin Ţurcanu a venit la Revelionul Pensionarilor de la sfârşitul lui ianuarie împreună cu Roxana Anuşcă, intrarea sa în sală fiind prompt anunţată de la microfon, şeful CJ Botoşani fiind prezentat drept, „cel ce se face vinovat de această petrecere pentru dvs.. Aşa că vă rugăm să luaţi un păhărel de vin sau de ţuică în mână, dl. preşedinte vrea să treacă pe la dvs., să vă mulţumească că sunteţi alături de dlui”. Consilierele lui Ţurcanu au împărţit diplome de excelenţă şi cărţi de vizită ale şefului cu rugămintea acestuia către oameni de a susţine proiectul „Botoşani, judeţul în care vreau să trăiesc”. Chefurile începute vineri la Dorohoi vor continua săptămâna aceasta la Botoşani.
Sergiu BĂLĂŞCĂU