Cel puţin o parte dintre manifestările prilejuite de Zilele Oraşului Dorohoi ar putea fi organizate mai devreme în 2014. De cinci ani, de când primar este Dorin Alexandrescu, al doilea municipiu al judeţului este sărbătorit inclusiv cu acţiuni de amploare în stradă: concerte, terase, bâlci.
Ca şi în anii precedenţi,
Zilele Oraşului Dorohoi au avut loc în jurul datei de 6 octombrie, care marchează atestarea documentară a urbei, însă vremea deosebit de friguroasă, ce a diminuat considerabil numărul spectatorilor, îl determină pe edilul şef să se gândească serios la schimbarea datei.
„Puţin mai rece anul acesta şi spuneam la un moment dat că un proiect de viitor ar fi devansarea acţiunilor în aer liber pentru Dorohoi, dar asta va fi o propunere a mea pe care o voi discuta în Consiliul Local şi cu cetăţenii şi pentru bucuria tuturor şi a percepe altfel evenimentele din Dorohoi sper să putem împărţi un pic activităţile specifice sărbătoririi Zilelor Oraşului”, a declarat
Dorin Alexandrescu.
Manifestările din acest an, care au inclus printre altele concerte Like Chocolate, Keo, Deepcentral, Bosquito şi Ovidiu Lipan „Ţăndărică” au costat 70.000 de lei, din care 50.000 de lei au fost asiguraţi de la buget, iar restul din sponsorizări. Atât o parte a artiştilor, cât şi unii dintre spectatori au venit cu mănuşi la manifestări.
După frigul de la SummerFest 2013 şi edilii de la Botoşani şi-au anunţat intenţia de a organiza mai devreme festivalul care anul acesta, cel puţin calendaristic, a început vara şi s-a terminat toamna.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Keo & Skizzo Skillz, concert moldovenesc la Dorohoi : E bini di tăt - VIDEO & FOTO
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Vicele Andrei are oarece nemulţumiri cu festivalul şi promite să le corecteze