Botoșani trăiește seara aceasta momente istorice la debutul într-o competiție europeană, iar noutatea absolută ar putea fi dublată de o victorie în fața georgienilor. Partida FC Botoșani - Spartaki Tskhinvali se dispută de la ora 20:00 pe Stadionul Municipal și suscită un interes deosebit pentru mass-media.
Oficialii roș-alb-albaștrilor au eliberat 60 de acreditări, un număr fără precedent pentru o p artidă disputată pe teren propriu. Tocmai de aceea la meciul de joi seară din Europa League vor exista două mese ale presei, una în locul obișnuit, de la tribuna cu copertină, iar cealaltă în apropierea tribunei VIP, unde a funcționat în primul an de Liga 1. De altfel, la antrenamentul oficial de miercuri seară a fost prezentă inclusiv o echipă de la o televiziune din Georgia care a realizat interviuri cu antrenorul Kakhi Kacharava și președintele executiv al FC Botoșani, Cornel Șfaițer.
”Întâlnim o echipă ca și a noastră, debutantă în Europa League, o echipă la fel de ambițioasă, care dorește trecerea în turul următor al Europa League. Ambițiile sunt mari, cred că pornim cu șanse egale, dar cum și oaspeții noștri doresc să își asigure calificarea în turul II, acealași lucru și-l dorește și FC Botoșani și avem încredere în potențialul jucătorilor și sper să reușim calificarea, dar nu ne va fi ușor, sunt două meciuri și este posibil orice. Vom vedea la sfârșitul celor două manșe cine se va bucura mai mult”, a spus Cornel Șfaițer jurnaliștilor din Georgia.
Georgienii par cât se poate de îngrijorați de interesul uriaș pe care partida îl suscită printre suporterii gazdelor. Deși la conferința de presă antrenorul de la Spartaki Tskhinvali a susținut că echipa este obișnuită să joace cu 20.000 – 30.000 și chiar cu 70.000 de oameni, imediat după terminarea întâlnirii cu presa David Tsabadze, directorul sportiv de la FC Spartaki Tskhinvali, a cerut o mulțime de relații despre afluența de spectatori. Ajuns pe Stadionul Municipal oficialul gruzin a întrebat în repetate rânduri câte bilete s-au vândut și nu-i venea să creadă când i s-a spus că mai sunt locuri doar la peluze. Unul dintre jurnalișlti i-a arătat o poză cu arena de la un meci în nocturnă, iar reacția georgianului a fost: ”asta e de la meciul cu Steaua, nu?” deși poza era de la o altă partidă. David Tsabadze s-a interesat și de capacitatea stadionului și a părut să nu creadă când i s-a spus că, în medie, FC Botoșani adună 5.000 de spectatori la un meci obișnuit de campionat.
”Noi la fiecare meci acasă azvem în jur de 2.000 de spectatori”, a spus Kakhi Kacharava.
Ieri, la ora antrenamentului, la Stadionul Municipal au venit și doi oficiali ai UEFA care au inspectat îndelung arena, cei doi fiind observatorii partidei din această seară. Printre altele, pe Municipal s-au montat steaguri cu Europa League, s-au dispus mesh-uri cu Primăria și Consiliul Local la tribuna cu copertină, detaliile organizatorice ajungând până la semnalarea printr-o mulțime de ”indicatoare” a toaletelor.
Pe la ora 20:00 mai erau disponibile în jur de 1.500 de bilete la cele două peluze.
Sergiu BĂLĂȘCĂU
[[galerie-foto]]
Partidul născut în stradă merge la parlamentare cu liderii botoșăneni în capul listelor – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 16, 2024
Ionela Aiftincă a indicat direcțiile în care va merge PNL Botoșani, prin parlamentari – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 16, 2024
Mobilează camera unui adolescent: ce nu ar trebui să lipsească?
Redacția Botoșăneanul
Oct 16, 2024