Una bucată mașină tunată plus una bucată șofer extrem de zâmbitor. Ingredientele principale ale unui eveniment rutier petrecut la ceas de seară în municipiul Botoșani. Mașina implicată – un Mitsubishi tunat, de culoare albă. Conducătorul auto – un tinerel la 26 de ani cu gura până la urechi. Rezultatul – mașina boțită.
Șoferul aflat la volanul autoturismului cobora pe strada Petru Rareș și la un moment dat, la intersecția cu Iuliu Maniu a izbit violent un stâlp aflat pe partea opusă a drumului. Ar fi explicat că ar fi încercat să evite ceva, deși, inexplicabil a intrat pe contrasens pentru ca mai apoi să se oprească-n stâlp.
În urma accidentului rutier nu au fost persoane rănite. Și nici șoferul. În schimb, pagubele sunt ceva mai ridicate, mașina fiind avariată frontal, partea din față luând practic forma stâlpului. Au ajuns la locul producerii evenimentului și polițiștii rutieri care au fluidizat traficul rutier. L-au testat alcoolscopic și pe șofer, rezultatul fiind negativ. S-au adunat și mai mulți curioși însă ”gașca” s-a spart la scurt timp și toată lumea a plecat spre case. (S.B.)
[[galerie-foto]]
Partidul născut în stradă merge la parlamentare cu liderii botoșăneni în capul listelor – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 16, 2024
Ionela Aiftincă a indicat direcțiile în care va merge PNL Botoșani, prin parlamentari – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 16, 2024
Mobilează camera unui adolescent: ce nu ar trebui să lipsească?
Redacția Botoșăneanul
Oct 16, 2024