Patru indivizi care au ieşit la braconat iepuri de câmp au fost surprinşi de paznicii de vânătoare.
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Botoşani au sesizat joi organele de poliţie cu privire la faptul că au surprins patru persoane care, folosindu-se de mai mulţi câini, au ucis 2 iepuri de câmp, în timp ce se aflau pe terenul unui fond de vânătoare gestionat de asociaţie.
Echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a identificat persoanele în cauză, fiind vorba despre patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani, toţi din comuna Ungureni. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceştia, însoţiţi de mai mulţi câini din rasa ogar, au pătruns fără drept pe fondul cinegetic respectiv şi au ucis doi iepuri de câmp, pe care i-au abandonat în apropiere, întrucât au fost surprinşi de paznicii de vânătoare.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 300 de euro.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj, în vederea luării măsurilor legale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024