Preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale a PNL Botoşani a devenit lider ales a acesteia. În jurul orei 13:00 s-au anunţat rezultatele numărătorii la funcţia de preşedinte.
Fără contracandidat,
Viorel Iliuţă a fost votat de 477 de membri, 14 voturi fiind nule. Imediat, în prezenţa a aproximativ 80 de persoane, câte au mai rămas în sala mare a Teatrului Mihai Eminescu, şeful municipal ales al
PNL Botoşani a ţinut un discurs cu citate din Petru Ţuţea, subliniind în acest fel că liberalismul este superior chiar democraţiei.
“Politica nu se face cu îngeri, ci cu oameni. Şi cu oameni ca voi şi ca mulţi alţii care poate şi-au pierdut speranţa şi nu mai cred într-un ideal. Ca liberali, noi trebuie să construim pentru România, pentru judeţul şi oraşul nostru, când suntem la guvernare singuri sau în alianţă, cum suntem acum, dar şi din opoziţie. Pentru aceasta trebuie să răspândim valorile, ideile şi conceptele liberale în cercuri cât mai largi, iar noi liberalii să fim din ce în ce mai mulţi şi uniţi”, a afirmat
Viorel Iliuţă.
În prezent se numără voturile pentru Biroul Politic Local, candidaţii cu cele mai multe voturi pentru acest for dobândind şi mandate de vicepreşedinţi.
VEZI ŞI:
ACUM : Liberalii, angajaţi la CJ şi unităţi subordonate,îmbulzeală la vot – GALERIE FOTO