Adunarea Generală a Acționarilor companiei de apă și canalizare s-a întrunit astăzi la sediul societății și a votat completarea consiliului de administrație. În fapt, AGA a fost reprezentată de Dorin Birta, care săptămâna trecută a fost mandatat de plenul Consiliului Județean să voteze noii membri ai CA.
Cum PSD a negociat cu ALDE, cei patru membri votați azi de AGA și săptămâna trecută de CJ fac parte din aceste două formațiuni.
Mai exact, Doru Constantin și Andrei Beilic de la PSD și Mihaela Bâlbă și Gabriel Atudoroae de la ALDE.
Durata mandatelor acestora este de patru luni cu posibilitatea prelungirii până la șase luni.
În oricare dintre variante, mandatele noilor administratori depășesc însă data de 30 iunie 2021, cea la care expiră mandatele membrilor CA desemnați în urma concursului care a avut loc în urmă cu mai bine de patru ani.
Este vorba de Narcis Ștefan – Pro România, care este și președinte CA, Gabriel Apotrosoaei - PNL și Daniel Tupiluș - PNL.
Dorin Birta ar fi încercat să forțeze organizarea chiar astăzi a unei ședințe de CA în noua configurație, însă i s-a explicat că modificările trebuie comunicate mai întâi Oficiului Registrului Comerțului și că este necesar ca Tribunalul Botoșani să emită o hotărâre. Abia după îndeplinirea acestor condiții, dacă nu vor apărea probleme, noii administratori vor putea să își exercite efectiv prerogativele.
Graba este determinată de dorința de declanșare cât mai rapidă a concursului pentru postul de director general, care este organizat de CA. Ori după expirarea mandatelor actualilor administratori trebuie făcută o selecție pentru desemnarea unui nou CA, procedură care durează câteva luni și care ar întârzia stabilirea noului director general.
PSD și ALDE au convenit să îl sprijine pe Doru Constantin, un jurist venit tocmai din Râmnicu Vâlcea, membru de câțiva ani al CA-ului de la SC Modern Calor SA.
Pentru a avea posibilitatea să își impună omul dorit, doi pesediști au demisionat din CA, lăsându-l nefuncțional, cu doar trei membri din cei șapte inițiali. CJ și apoi AGA, în spiritul atât de clamatei reduceri a cheltuielilor pe timp de criză, ar fi putut numi doar două persoane, numai că PSD – ALDE nu ar fi câștigat majoritatea în CA, așa că au fost numiți patru oameni pe acele posturi.
Liberalul Gabriel Cîrlan conduce SC Nova Apaserv SA cu titlu de interimar. Cu excepția lui Andrei Beilic, ceilalți trei noi membri ai CA au participat la întrunirea de astăzi a AGA.
FOTO: Doru Constantin – Timpul de Vâlcea
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Directoare cu concurs la spitalul orașului: NOTA obținută la examen
Oana Sava
Nov 26, 2024