Spre finele anului trecut s-a vorbit despre schimbarea prefectului județului, Costică Macaleți și s-a dat astfel drumul la un șivoi de zvonuri cu privire atât la momentul în care ar urma să aibă loc modificarea cât și la potențialele persoane care ar putea să intre în biroul reprezentantului Executivului în teritoriu.
Iar variantele sunt multiple și pleacă majoritatea mai ales din rândul oamenilor politici. Ultima lansată la bursa zvonurilor de la Botoșani ar fi fost trimisă o listă cu nu nici mai mult, nici mai puțin de 10 oameni care să fie verificați dacă îndeplinesc condițiile pentru preluarea funcției de prefect.
S-ar fi urmărit dacă respectivele persoane sunt parte în vreun dosar instrumentat de vreo instituție a statului, inclusiv membrii familiilor lor dar și dacă îndeplinesc condițiile, din punct de vedere legal. O parte dintre numele de pe listă ar fi fost tăiate, inclusiv pentru anumite postări pe rețele de socializare. Alții pentru dosare în care sunt anchetați.
Iar cele 10 nume trimise ar fi fost:
• Teodor Harabagiu – director executiv adjunct Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani
• Cezar Huțanu – fost secretar general al Filialei Județene Forța Civică, lider al TNL
• Narcis Drețcanu – director executiv adjunct Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani
• Minodora Vasiliu – director Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani
• Doru Alupoaie – director adjunct Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani
• Radu Țurcanu – director Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani
• Dan Nechifor – director adjunct Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași
• Sorin Grindei – fost director la Cancelaria Prefectului în mandatul lui Cristian Roman
• Dan Humelnicu – Avocat, fost senator PDL
• Radu Humelnicu – directorul Direcției Județene de Sport și Tineret (DJST) Botoșani
Lista este infirmată categoric de liderii liberali de la nivel județean, însă pozițiile sunt diferite de la un politician la altul. Unii susțin că ”nimeni nu ne-a consultat în privința vreunei nominalizări, nu este exclus ca de la București să se numească un prefect fără să fim consultați”, în timp ce alții susțin că de fapt înlocuirea prefectului nu s-ar mai produce după ce, premierul tehnocrat Dacian Cioloș ar fi anunțat că va renunța la aceste modificări operate în fruntea prefecturilor.
Impresia generală este aceea însă că oamenilor din teritoriu li s-ar fi transmis ferm să nege că ar fi existat discuții sau propuneri privitoare la noul prefect care, teoretic ar trebui să fie un specialist care să fie susținut de Guvernul tehnocrat, fără legături politice.
Cert este faptul că din lista menționată, o singură persoană ar fi rămas în discuție pentru preluarea funcției apolitice și anume Dan Nechifor, care se află în prezent la Iași. Între timp, în toiul discuțiilor aprinse pe marginea subiectului, actualul prefect ar fi încercat să obțină postul de subprefect sau o funcție de inspector guvernamental în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), însă fără succes. În această situație, Costică Macaleți ar reveni la Agenția pentru Protecția Mediului.
CITEȘTE : Iubitul, avocatul și finanțistul în cursă pentru scaunul prefectului Costică Macaleți!
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile