La 22 de ani este deja cel mai bogat botoșănean în viață, reușind într-un timp extrem de scurt să devanseze antreprenori botoșăneni cu două-trei decenii de activitate și sute de angajați. Revista ”Capital” l-a introdus în ”Top 300 cei mai bogați români” pe locul 99.
Sebastian Dobrincu s-a născut la Botoșani, iar din copilărie s-a mutat la București, acolo unde a fost exmatriculat din liceu. Considerat un geniu în IT, a plecat în Silicon Valley, inima universului tehnologic mondial. Aici a pus bazele ”Storyheap”, o platformă de analytics și management pentru social media, branduri și influenceri care a ajuns să lucreze cu peste 1.000 de clienți individuali, de la creatori de conținut până la agenții media sau de management, companii aeriene, case de producție, lanțuri hoteliere.
”Cel mai important client este, după numărul de conturi pe care îl manageriează, Universal Studios, sub umbrela căruia se află un număr mare de artiști afiliați la Universal Music Records, precum Selena Gomez, Justin Bieber și mulți alții”,
”Top 300 Capital”
Revista cu profil financiar îi atribuie lui Sebastian Dobrincu o avere de 64 - 68 milioane de euro, cu 6 milioane de euro peste cea din anul precedent.
Pe de altă parte, doi oameni de afaceri care chiar locuiesc în Botoșani au pătruns din nou în ”Top 300 Capital – cei mai bogați români”. Sunt aceiași care de ani buni intră în clasamentele de acest tip întocmite de revista menționată sau de Forbes România.
Gheorghe Ciubotaru, președintele grupului ”Electroalfa”, ocupă locul 251 în ultimul ”Top 300”, lansat înaintea sărbătorilor de iarnă.
”Trei fabrici de producția care funcționează 24/24 în Botoșani, cu scopul de a produce echipamente electrice și confecții metalice. Compania Electroalfa Internațional e pe piața din România încă de la începutul anilor 1990, ajungând în prezent să presteze servicii și să ofere produse în domenii precum energie, industrie, infrastructură sau construcții”,
”Top 300 Capital”.
27 – 29 milioane de euro este valoarea averii atribuită lui Gheorghe Ciubotaru, cu două milioane de euro peste cea din 2019.
Realizatorii clasamentului au făcut însă și o gafă de proporții. În prezentarea omului de afaceri se menționează că a fost vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și că în 2020 a candidat la Primăria Botoșani, însă ”pe plan politic nu a avut succes”. Redactorii de la ”Capital” l-au confundat cu expertul contabil Gheorghe Ciubotaru, care a ocupat în trecut funcția de vicepreședinte ANPC, iar anul trecut a intrat în cursa pentru postul de edil șef din partea PMP. Președintele grupului ”Electroalfa” nu a candidat vreodată după revoluție pentru vreun partid public.
Pe poziția 290 în ”Top 300 Capital” îl regăsim pe Valeriu Iftime, președintele grupului ”Elsaco”, a cărui avere este evaluată la 21,5 – 22,5 milioane de euro.
Prima firmă, Elsaco Electronic, a fost înființată în 1994, iar după 26 de ani a ajuns alături de celelalte companii din grup unul dintre principalii furnizori pe piața utilităților și serviciilor energetice din România.
”Grupul este compus din opt companii care se specializează în domenii precum: distribuția și comerțul cu echipamente de măsură și control, soluții în segmentul eficienței energetice, software de proces și business, soluții IT, smart metering rezidențial. Parte din grup, Simetrix Business Software, furnizor de produse și servicii informatice, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, aproape dublu față de 2018”,
”Top 300 Capital”.
Valeriu Iftime controlează și ”Smart Eco Plus”, care oferă servicii de defalcare a costurilor și servicii de contorizare individuală și care generează vânzări de peste 3 milioane de dolari.
”Top 300 Capital – cei mai bogați români” a fost publicat pe 18 decembrie 2020 și ia în calcul rezultatele financiare pe 2019, când economia românească nu era afectată de pandemie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024