În ultimele săptămâni am asistat la mai multe accidente petrecute la Botoșani, mai mult sau mai puțin grave. Iar față de lunile în care județul s-a aflat în stare de urgență, numărul a fost în creștere.
Iar asta o arată datele statistice transmise de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), la solicitarea reporterului Botoșăneanul.
Astfel, dacă timp de două luni de zile, cât a fost declarată stare de urgență, la Botoșani am avut 35 de accidente, după 15 mai când am intrat în starea de alertă și s-au mai relaxat restricțiile au început, după cum era și de așteptat, să crească numărul accidentelor rutiere.
Concret, dacă în 60 de zile s-au înregistrat 35 de evenimente rutiere, în 40 de zile s-au produs 42 de accidente.
Au fost și câteva mortale.
Vestea bună e că dacă ar fi să ne raportăm la aceeași perioadă a anului trecut, numărul accidentelor la nivelul județului Botoșani este în scădere.
În perioada 17 martie 2020 -15 mai 2020 pe raza județului Botoșani au fost înregistrate 35 de accidente rutiere dintre care 2 mortale, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când am avut 71 de accidente rutiere, dintre care 9 mortale.De la terminarea stării de urgență și până în prezent (n.r joi, 25 iunie 2020) s-au înregistrat 42 de accidente, dintre care 3 mortale. În aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate 46 de accidente rutiere, dintre care 2 mortale”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.
Unul s-a produs chiar weekend-ul trecut soldându-se cu moartea unui bărbat. Un tânăr de 23 de ani cu domiciliul în orașul Hârlău, a lovit un botoșănean de 72 de ani care circula pe bicicletă. În urma impactului bărbatul a ajuns în șanț, unde a murit. Accidentul a avut loc pe teritoriul comunei Frumușica. Șoferul a fugit însă de la locul accidentul fiind găsit la domiciliul său după căutări maraton ale polițiștilor.
Un alt accident deosebit de grav și care din fericire nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești a fost cel petrecut pe 1 iunie, aproape de miezul nopții, pe Bulevardul Mihai Eminescu. La volanul unei mașini AUDI cu numere de Vaslui se afla un tânăr 28 de ani în avansată stare de ebrietate. Venea dinspre Biserica Roset pe direcția Carrefour. La trecerea de pietoni de la intersecția cu strada Prieteniei se afla un Ford oprit pentru a da prioritate unui pieton.
Cum tânărul circula cu viteză din spate și nu a oprit, impactul a fost unul extrem de puternic. Fordul a fost aruncat într-un VW Passat care venea din sens opus și apoi proiectat într-un alt Audi care era parcat.
Șase oameni au ajuns la spital, iar ulterior polițiștii au concluzionat că șoferul era și drogat cu canabis. Tânărul făcea LIVE la volan.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024