Sute și sute de oameni s-au strâns la miezul nopții în curtea Bisericii Sfinții Trei Ierarhi pentru a întâmpina Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.
La ora 12:00 toate luminile lăcașului de cult din cartierul Bucovina s-au stins și oamenii au început a ieși cu lumânările aprinse.
Preotul a ieșit afară și a citit din Sfânta Evanghelie.
S-a făcut liniște, n-a mai trecut vreo mașină, nu s-a mai plimbat nimeni prin curte, părintele a vestit: ”Hristos a Înviat!”, iar glasurile credincioșilor au răsunat: ”Adevărat, a Înviat”.
”Iubiți credincioși, vă îndemn să fiți împreună cu noi rugători în această Sfântă zi a Învierii având răbdare la rugăciunea pe care cu dragoste, recunoștință și mulțumire i-o aducem lui Dumnezeu. Pentru că, doar noi, cei care credem în Înviere, avem nădejde că Dumnezeu, și în viața această pământească, ne va ridica din robia păcatului și a morții și după trecerea din lumea aceasta ne va primi în Lumina Lui cea pururea”, s-a adresat părintele paroh Gabriel Mihăescu enoriașilor.
A adăugat că oamenii trebuie să-i fie recunoscători lui Dumnezeu prin participarea duminică de duminică la Sfânta Liturghie deoarece este ”Ziua Învierii”.
Luni, la Biserica Sfinții Trei Ierarhi va sluji și IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Partidul născut în stradă merge la parlamentare cu liderii botoșăneni în capul listelor – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 16, 2024
Ionela Aiftincă a indicat direcțiile în care va merge PNL Botoșani, prin parlamentari – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 16, 2024
Mobilează camera unui adolescent: ce nu ar trebui să lipsească?
Redacția Botoșăneanul
Oct 16, 2024